Regal handbalistic la Târgu Jiu, trei meciuri consecutive la Sala Sporturilor

Sâmbătă iubitorii handbalului din Târgu Jiu vor fi răsfăţaţi cu trei meciuri de handbal, după cuplajul fetelor de la CSM, senioare şi junioare, urmând meciul băieţilor de la Universitatea Constantin Brâncuşi.  După meciul senioarelor de la ora 14:00, pe parchetul sălii vor intra junioarele de la CSM care întâlnesc echipa CSS Craiova, iar de la ora 18:00 vor juca handbaliştii de la UCB Târgu Jiu, care au programat meciul cu CNOPJ Timişoara.

La Sala Sporturilor din Târgu Jiu va avea loc sâmbătă, imediat după meciul senioarelor, meciul junioarelor III ale clubului CSM Târgu Jiu.

Echipa antrenată de Andrei Enache va întâlni, în etapa a-18-a a Seriei E, pe CSS Craiova. “Este un meci, am putea spune decisiv, pentru junioarele clubului în lupta pentru ocuparea unui loc în primele șase din serie. Sper să obținem victoria și la finalul campionatului o clasare în primele șase, ceea ce ar însemna, ca din primul de activitate al clubului să ne calificăm la Turneul Final”, a precizat directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț,  referitor la obiectivul micilor handbaliste pentru acest prim sezon de existenţă a echipei.

După ce se va încheia şi meciul junioarelor, va intra în sală echipa masculină de seniori a UCB Târgu Jiu care întâlneşte, în a triea etapă din acest an, pe CNOPJ Timişoara.
Handbaliştii au revenit în campionat la finalul lunii ianuarie când au avut un meci în deplasare, pierdut în faţa liderului CSM Oradea, iar în etapa a doua au stat, acesta fiind al doilea meci oficial al anului dar primul programat la Sala Sporturilor.

Vizualizări: 949

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: