Ce mecanism complex și straniu este creierul uman! Și cât de paradoxal este să nu ne înțelegem propriul creier.

Capacitatea creierului de a reprima amintiri neplăcute sau traumatizante este un fenomen care îi preocupă de sute de ani pe psihologi. Este imposibil să spunem dacă o facem intenționat, în urma unui antrenament genetic pe care se pare că l-am poseda, sau organul acela uriaș (după caz, mă rog) din cutia noastră craniană are propriul mecanism de apărare și se protejează prin ignoranță de elemente care i-ar putea dăuna. Prin urmare, ne străduim să uităm anumite chestii sau le uităm în baza unui mecanism de avarie care nu ne întreabă și dacă ne dorim să mai ținem minte acel lucru sau nu-

Oricine a fost într-o închisoare (ca vizitator, nu vă speriați) sau care a citit măcar o carte despre viața în închisori știe că acolo peste 90% din deținuți se declară nevinovați. Unii o fac cu o seninătate și o patimă cu care ar păcăli ușor orice detector de minciuni (motiv, poate, pentru care poligraful nu este acceptat ca probă în procese). Asta deși au fost filmați, probabil, de un în întreg car de televiziune ucigându-și nevestele sau violând-o pe vecina de la doi. Mint, pretinzând că-s nevinovați- Se poate întâmpla. Dar în cele mai multe cazuri creierele lor acționează în așa fel încât îi conving că chiar nu au făcut nimic. Orice om se poate autosugestiona că este nevinovat în absolut orice speță, dacă intervalul de timp alocat meditației e suficient de mare.

Unde voiam să ajung- La Dana Năstase, desigur. Care a plâns la tribunal în timp ce se judeca dosarul Zambaccian. De ce ar plânge Dana Năstase, convinsă că soțul domniei sale are parte de o răzbunare politică- E cineva care să știe mai bine decât ea de unde i s-a tras traiul bun- I-a ascuns domnul Năstase afacerile domniei sale, ca să n-o supere- Și pe cine ne mai putem baza în familia asta, dacă până și membrul la care ne așteptam să poarte pantalonii bocește în boxă mai ceva ca un președinte de țară abțiguit-