Republica procurorilor, faza pe oraş

Când cu ”mani pulite”, în Italia, politicienii macaronari găsiseră un defect inacceptabil al procurorilor care voiau să taie tentaculele caracatiţei: pe-acela că doresc să transforme minunata republică parlamentară care era Italia într-o ”republică a procurorilor”. Mai direct, parlamentarii aleşi de pulime au dreptul, zic parlamentarii înşişi, să decidă cam tot ce se întâmplă în ţara respectivă. Că de aia sunt parlamentari, ce aia lor! Ei, discursul ăsta începe să prindă tot mai mult avânt şi în România. Şi, până la un punct, e corect. Într-adevăr, instituţia Parlamentului este foarte importantă, într-o societate democratică. Dar ceea ce parlamentarii noştri refuză să accepte este că la fel de importantă este şi separaţia puterilor în stat. Enunţat de John Locke la sfârşitul secolului XVII şi pus în aplicare de francezi o sută de ani mai târziu, principiul a funcţionat foarte bine de atunci, în majoritatea statelor normale. Pe foarte scurt, el previne dictatura şi pericolul ca toată puterea să fie concentrată în mână aceluiaşi om sau a aceloraşi oameni. Adică, mai exact, fiecare dintre cele trei puteri are treaba ei şi nu interferează cu o altă putere decât în măsura în care interferenţa este prevăzută de Constituţie.

M-am pierdut în explicaţii, însă. Voiam să zic că, fie ea şi republică a procurorilor, cum ne zic politicienii c-ar fi, România se branduieşte tot mai mult drept un stat cu o justiție de temut. Am zis de temut, da? Nu neapărat corectă, asta va rămâne de văzut, de ce nu?, la CEDO.

Exemplu? Trec zilnic, în drum spre birou, pe lângă sediul DNA. Între orele 7 şi 19, zona este aproape de necirculat. Zi de zi se strâng acolo care de filmare, maşini de presă, limuzine, taxiuri, curioşi, şmecheri, vânzători ambulanţi, curieri etc. ”Viaţa ce aci palpită”, spunea un vers din Topîrceanu. Şi, într-adevăr, în jurul DNA viaţa palpită. Şi traficul e criminal, chiar la ore la care în restul oraşului se circulă perfect. Însă, spre deosebire de alte ”dopuri” de maşini din Bucureşti, unde lumea în trafic e nervoasă, claxonează, taie calea, îţi arată unii altora diverse semne cu degetul sau spre cap, la DNA aglomeraţia e tratată cu calm, ba chiar cu optimism. Ieri chiar am văzut un taximetrist deschizând geamul, în timp ce stătea pe loc cu client în maţină, şi strigând înspre carele TV din faţa clădirii: "Aşa, tăticuuu, pe toţi să-i luaţi!". DNA e noul Dorobanţi, noul Decebal, walk of fame-ul personal al Bucureştiului şi parcă îţi merită fiecare minut de glorie. Pentru că, poate cu mici abuzuri, câteodată, ne face pe toţi să trăim dulcele gust al răzbunării pe care credeam că doar eroii din filmele lui Tarantino îl pot simţi. E corect ca românii să se bucure de răul politicienilor şi-al ”ciocoilor”? Nu ştiu. Dar cu siguranţă se simt bine.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: