Restaurant în incinta Spitalului Târgu Cărbuneşti

Cadrele medicale, vizitatorii şi pacienţii Spitalului Târgu Cărbuneşti vor avea posibilitatea să ia masa chiar în incinta unităţii, într-un restaurant care va funcţiona începând de astăzi. Potrivit conducerii spitalului, preţurile sunt mult mai mici decât pe piaţă, mâncarea fiind gătită în bucătăria proprie a unităţii. Managerul Constantin Târziu speră ca veniturile spitalului să crească, lunar, cu peste 100 de milioane de lei vechi.

Restaurantul amenajat în incinta Spitalului Târgu Cărbuneşti va fi deschis începând de astăzi. Acesta va funcţiona în apropierea bucătăriei spitalului şi va oferi meniuri diversificate, la preţuri mai mici decât pe piaţă. Nu vor lipsi nici preparatele pentru diabetici. „Preţurile vor fi mult mai mici decât pe piaţă pentru că toată mâncarea va fi preparată în bucătăria spitalului. Restaurantul este a fost aprovizionat şi dotat cu mobilier şi veselă nouă. Avem 4-5 feluri de ciorbe, diverse salate şi friptură de pui, de porc şi ficăţei, apă, suc, cafea şi produse de patiserie, precum: clătite, gogoşi, pateuri cu brânză etc. Restaurantul va funcţiona cu acte în regulă, casă de marcat, reţetare şi va oferi inclusiv meniuri pentru bolnavii de diabet”, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti.

Acesta a mai precizat că restaurantul a fost amenajat cu cheltuieli minime întrucât toate lucrările s-au efectuat cu angajaţii spitalului. „Investiţia a fost minimă, singurele cheltuieli fiind făcute achiziţionarea materiilor prime. Sper să recuperăm o parte din bani pentru că avem ceva promisiuni pentru sponsorizare”, a menţionat Constantin Târziu.

VENITURI

Conducerea Spitalului Târgu Cărbuneşti speră ca, lunar, din vânzările efectuate în restaurant să se încaseze peste 100 de milioane de lei vechi, bani ce vor acoperi cheltuielile cu utilităţile şi vor asigura salariile celor 8 angajaţi.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: