Reţineri după nunta cu împuşcături de la Tg Cărbuneşti

Mascaţii au făcut ieri dimineaţă mai multe descinderi la mai multe adrese din patru oraşe, vizate de aceste percheziţii fiind persoane implicate într-un scandal produs cu câteva zile înainte de Crăciun la o nuntă ce a avut loc în comunitatea de romi de la Târgu Cărbuneşti. Nicolae Guță a cântat la petrecerea respectivă, iar fanii săi s-au încăierat atunci care să dea mai multe dedicaţii celor dragi, la un moment dat mai mulţi bărbaţi luându-se la bătaie, în scandal fiind trase în aer și câteva focuri de armă, fără să fie cineva rănit.
Ancheta poliţiştilor a bătut pasul pe loc o perioadă destul de mare de timp pentru că scandalagii şi-au schimbat declarațiile de la o zi la alta, cu circa două săptămâni în urmă mai fiind făcute câteva percheziții pe această temă. Ieri însă mascaţii au mers la mai multe adrese din Târgu Cărbunești, Târgu Jiu, Bucureşti şi Balş, şapte persoane fiind ridicate de acasă și duse la sediul IPJ Gorj pentru audieri. Printre acestea și Marinică Bonculescu, mult mai cunoscut drept Sandokan, în urmă cu cinci ani sora sa murind în urma unui alt scandal, fiind înjunghiată. El a fost primul pe care anchetatorii l-au și reținut pentru 24 de ore, șase persoane urmând să își petreacă noaptea trecută în spatele gratiilor, cel mai probabil azi fiind duse la instanță cu propunerea de arestare preventivă.

Vizualizări: 629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: