Reţinut după o bătaie în bar

În data de 01.12.2012, orele 22:40, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că, într-un bar din comuna Drăgoteşti, are loc o altercaţie între doi tineri.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că între doi tineri, P.N., de 21 ani şi B.V., de 22 ani, ambii din localitate, a avut loc un conflict spontan. Pe parcursul conflictului, P.N. l-a lovit pe B.V., cu un obiect din lemn, după care a fugit de la faţa locului. Victima a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului agresiunii, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi port, fără drept, în loc public, al unui obiect confecţionat pentru lovire, dar şi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Totodată, având în vedere că la acel bar nu a fost asigurată, prin personal propriu ori specializat, ordinea publică, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit pe numele administratorului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2, alin. 1, pct. 3 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În data de 03.12.2012, având în vedere că suspectul agresiunii, P.N., de 21 ani,  se sustrăgea urmăririi penale, poliţiştii au organizat o acţiune pentru depistarea acestuia. Suspectul a fost prins în jurul orelor 17:00 şi, având în vedere probatoriul administrat în cauză, pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere pe o perioada de 24 ore. La aceeaşi dată, poliţiştii l-au prezentat pe suspect cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, ocazie cu care împotriva acestuia a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul pe o perioadă de 29 zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: