Reținuți pentru că au tâlhărit o tânără din Târgu-Jiu

Doi tineri de 17 respectiv 20 de ani din comuna Lelești au fost reținuți de oamenii legii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Aceștia au comis fapta sâmbătă noaptea, atunci când, aflându-se pe Strada 30 Decembrie, ar fi deposedat-o, prin smulgere, pe o tânără de 19 ani, de o geantă pe care aceasta o avea asupra sa, în care purta mai multe bunuri personale şi un telefon mobil. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, cu sprijinul poliţiştilor din comuna Leleşti, i-au identificat pe cei doi suspecţi pe care i-au reținut pentru 24 de ore și apoi i-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. Magistrații vor stabili dacă cei doi tineri vor fi cercetați în libertate sau în stare de arest preventiv.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: