Revedere cu Grigoraş în Gruia

Pandurii au rămas la Cluj după meciul de aseară cu Dnepr. Trupa lui Pustai joacă duminică în Gruia cu CFR Cluj, prilej de reîntâlnire cu Petre Grigoraş.

CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu, duminică de la ora 20:30, Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj Napoca, în direct pe Digisport

CFR Cluj: Felgueiras – Hora, Cadu, Piccolo, Camora – Obiora, Djokovic – Deac, Rui Pedro, Fl. Costea – Tade.   Antrenor: Petre Grigoraş

Pandurii: Mingote – Pleaşcă, Erico, Mamele, Momcilovic – Anton, Distefano – Ciucur, Eric, Nicoară – Rubio.  Antrenor: Cristi Pustai

Meciul cu Dnepr a trecut, dar pandurii rămân în Cluj. Duminică trebuie să obţină un rezultat bun cu CFR Cluj pentru a rămâne în primele 6 locuri. Pustai nu-i poate folosi pe Unguruşan suspendat şi pe Matulevicius, accidentat.

CFR, ritm de marfar

CFR-ul nu joacă nimic în acest start de sezon. Acesta nu mai e un secret pentru nimeni. Echipa preluată în vară de Mircea Rednic era anunţată cu surle şi trâmbiţe ca principala rivală a Stelei la titlu, dar totul s-a prefăcut repede în scrum. Rednic a plătit cu postul după conflictul deschis cu portughezul Cadu şi după ce şi-a pus şi vestiarul în cap. Fostul antrenor al pandurilor, Petre Grigoraş, a fost cel desemnat să repună CFR-ul pe şine, dar primele semne nu sunt grozave. Cu Grig pe bancă, fosta campioană din 2008, 2010 şi 2012 a bifat o victorie chinuită cu Corona Braşov, un eşec clar la Steaua şi un egal norocos în derby-ul local cu U Cluj. Grigoraş nu are acelaşi impact pe care l-a avut la Pandurii în urmă cu 3 ani iar CFR-ul pare o navă în derivă. Antrenorul a dat de înţeles că nu s-ar opune unei demiteri ale sale, fiindu-i ruşine de cum joacă echipa din Gruia. Pandurii sunt obosiţi după meciul de aseară cu Dnepr, dar prind CFR-ul într-un moment vulnerabil şi ar trebui să ştie să profite de asta.

8 – victorii au pandurii în meciurile directe cu CFR Cluj. Ardelenii au câştigat de 7 ori în timp ce un singur meci s-a încheiat la egalitate

Condescu: „Daţi-i timp lui Grigoraş!”

Marin Condescu îl ştie foarte bine pe Grigoraş, antrenor care a stat pe banca pandurilor timp de 2 ani şi 3 luni. Condescu e convins că dacă Grigoraş va primi timp la CFR, va reuşi să transforme echipa într-una câştigătoare. Paszkany nu e cunoscut însă pentru răbdarea sa... „Dacă i se va da timpul necesar, Grigoraş va putea să facă o echipă care să joace frumos şi să câştige. Noi ne vom întâlni cu el că aşa e viaţa şi îl vom bate. Avem şi echipe care ne-au bătut tot timpul, dar am mers apoi şi am câştigat. Roata se învârte”, e de părere Condescu. Din echipa pe care Grigoraş a creat-o la Târgu Jiu au supravieţuit puţine nume. Mingote era deja la Pandurii când a sosit Grig, antrenor în al cărui mandat au venit Unguruşan, Mamele, Cristea sau Matulevicius. Nicoară, Anton sau Predescu au ajuns la Tg-Jiu în iarnă şi nu au avut timp să lucreze cu Grigoraş, acesta despărţindu-se în condiţii încă misterioase de Pandurii în ianuarie. În această vară, Pandurii s-a mai despărţit de câţiva jucători pe care Grigoraş şi-a clădit echipa, Voiculeţ, Nistor, Răduţ, Viera, Vlad, Ibeh sau Lemnaru aşa că trupa actuală a lui Pustai e total diferită de cea a antrenorului moldovean.

1 – eşec au pandurii în faţa lui Grigoraş de la plecarea antrenorului de la Tg-Jiu, 0-1 cu Oţelul la Galaţi în martie, meci în care Răduţ a ratat un penalty la 0-0

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: