Revelion pentru persoanele defavorizate

Peste 100 de persoane defavorizate din Târgu Jiu vor participa la Revelionul Solidarităţii organizat de Primărie. Aceste persoane provin din rândul tinerilor orfani care au depăşit vârsta de 18 ani şi au părăsit sistemul de protecţie a copilului, în prezent locuind în internatul Liceului nr.5. De asemenea, acest eveniment este dedicat şi familiilor cu venituri reduse. La cumpăna dintre ani persoanele defavorizate vor avea parte de o masă festivă şi o serie de surprize. Petrecerea va avea loc la cantina Liceului nr. 2 din Târgu Jiu, în data de 31 decembrie începând cu orele 20,00. Participanţii vor beneficia de un meniu tradiţional cu preparate din carne de porc şi produse de patiserie. Distracţia va fi asigurată şi de o formaţie de muzică lăutărească. Primăria va întocmi liste cu persoanele defavorizate ce vor participa la acest eveniment. „Revelionul Solidarităţii se află la cea de a IV-a ediţie şi a devenit deja o tradiţie pentru persoanele defavorizate. Sperăm ca atât copiii orfani cât şi tinerii fără adăpost să petreacă o noapte deosebită la trecerea dintre ani”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: