Dacă te uitai la cine face umor televizat în noaptea de revelion, te apuca dorul. Cînd dădeai pe PRO TV, unde SRC-ul făcea glume cu politicieni care nu interesau pe nimeni, îți venea dor de Toma Caragiu. Pe TVR 1 erau divertişii cu glume fără poantă, atît de anacronici și de deranjant de nostalgici față de vremurile în care aveau succes, și-ți venea chef de Nae Lăzărescu și Vasile Muraru. Pe Prima TV, Trăsniții făceau gluma preferată: bărbați grași îmbrăcați în femei cu fuste scurte cărora li se văd chiloții cu boșoalcă. Ți se făcea dor de Țociu și Palade, care, prin comparație, au un umor fin şi subtil. În fine, pe Antena 1 Bendeac plagia absolut toate chestiile amuzante de pe YouTube. Și nu, nu mă refer la părție în care imită asumat niște cretini gen Fernando de la Caransebeș sau Dorel care cîștigă milionul la aparate (nu m-ar mira ca voi, oamenii serioși care citiți asta, nici măcar să nu știți cine-s ăștia). Nu, Bendeac fură de pe YouTube-ul străin, ăla bun. Fură chestii bune și le transformă în chestii slabe. Să le numim bendeacisme. Măcar, Bendeac are avantajul lui. Este ceva mai actual. Cînd vezi bendeacisme nu ți se face dor de actori români morți la marele cutremur, ci de internet. Nostalgia nu e bună, treci mai departe.

Şi ce dacă e revelionul- Dă-l dracului de televizor. Ce-ai putea să găsești la televizor decît o încununare a mizeriilor de peste an- Așa că dai drumul la internet. Pe internet, de revelion sînt oamenii ca tine. Oamenii fără viață. Motivele lipsei vieții diferă. Unii aleg să nu aibă viață pentru că urăsc viața așa cum e înțeleasă ea de ceilalți. Alții nu au viață pentru că nu au de ales. Refuzi să te gîndești din ce categorie faci tu parte şi te mulțumești doar să teroetizezi abrupt și dur cu tine însuți că, oricum ar fi, e rău.

Dă-l dracului de internet. Ieși pe stradă. Artificiile și petardele s-au interzis oficial, deci sînt mai multe ca de obicei. Te simți și prost că pari să fii singurul om din marele oraş fără măcar o pocnitoare, în buzunar sau la braț. Te uiți pe străzi și e safari cu cîini. Neînțelegînd de ce toată lumea pare să tragă cu pistoale în jurul lor, cîinii fug disperați, înnebuniți, cu spume la gură. Ți se pare o atitudine normală. Îți vine să fugi alături de ei, să fugi de tot rahatul ăsta. Și, întors acasă cu mintea țăndări de zgomot și prostie, te întrebi: ”bă, oare să fi fost mai bine la munte cu cocalarii, totuși-”.