Revoluţia de cafenea se termină cu un mormânt gratuit

Hotărârea Consiliului Local Târgu Jiu prin care se atribuie gratuit locuri de veci pentru revoluţionari precum Toni Greblă, Iriza Scarlat şi Gheorghe Caralicea Mărculescu a creat mare vâlvă în rândul politicienilor gorjeni. Chiar dacă hotărârea are temei legal, aceştia contestă moralitatea celor care le-au solicitat. Ba mai mult, vin cu acuzaţii grave şi spun că unii nu merită calitatea de “luptător remarcat prin fapte deosebite” întrucât la Revoluţia din 1989 erau “morţi de beţi prin cârciumi”. Dat fiind că solicitarea nu le-a făcut bine la imagine, aceştia nu-şi amintesc să fi semnat vreo cerere pentru locul de veci sau alte beneficii.

Mai mulţi lideri PSD Gorj, printre care senatorul Toni Grebla, fostul deputat Scarlat Iriza sau fostul prefect Gheorghe Caralicea, au primit luni un cadou mai puţin obişnuit din partea Consiliului Local. Consilierii USL le-au acordat acestora cu titlu gratuit locuri de veci in Cimitirul Municipal, pentru meritele avute in revoluţia din 1989. Luaţi la întrebări, liderii PSD sustin ca nu au solicitat aceste locuri, deşi la dosar sunt cererile semnate de ei in acest sens.

Revoluţionari celebri

Şapte foşti revoluţionari au primit în şedinţa de consiliu de ieri locurile de veci gratuite, din care patru sunt lideri marcanţi ai PSD. Greblă îi va avea vecini pe lumea cealaltă pe fostul deputat PSD Scarlat Iriza, fostul prefect PSD Gheorghe Caralicea Mărculescu, dar şi un influent om de afaceri social-democrat, Constantin Stângă. Au mai primit locuri de veci Alexandru Tănescu, singurul luptător rănit, Gheorghe Cârstoiu şi Adrian Ionel Frăţilă. Atribuirea locurilor de veci s-a făcut în baza cererilor la care au fost anexate copiile certificatelor de revoluţionari. Pe lângă locuri de veci gratuite, aceştia mai solicită, în conformitate cu Legea 341/2004, şi cumpărarea cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafaţă utilă de până la 100 mp, precum şi atribuirea în proprietate, a 10.000 mp de teren în extravilan. Proiectul de hotărâre, prin care s-au atribuit locurile de veci, a fost aprobat de către consilieri fără votul pedeliştilor. “Nu am contestat hotărârea din punct de vedere legal, însă ne-am opus din punct de vedere moral. Am considerat că cei care fac obiectul acestei hotărâri de Consiliu Local au posibilitatea să-şi cumpere locuri de veci”, a declarat Nicolae Daviţoiu, consilier local PDL.

Renunţă la locul de veci

Senatorul Toni Greblă spune că niciodată nu a profitat de pe urma certificatului de revoluţionar. Ba mai mult, spune că cererea pentru atribuirea unui loc de veci nu a fost semnată de el. “Niciodată nu am profitat de avantajele certificatului de revoluţionar. Mi-am plătit inclusiv impozitul pe casă, pentru anul 2012. Dacă voiam să profit de aceste drepturi o făceam pe vremea în care eram prefect. În ceea ce priveşte cererea pentru locul de veci nu a fost semnată de către mine. Toate cererile s-au făcut prin asociaţie. În cadrul unei întâlniri cu primarul Florin Cârciumaru şi cu reprezentanţii asociaţiei s-au discutat mai multe probleme ale comunităţii printre care şi cea referitoare la drepturile revoluţionarilor. În cazul în care mi se va atribui, probabil voi renunţa la locul de veci. Oricum nu intenţionez să-l ocup foarte repede”, a declarat Toni Greblă.

ACUZAŢII

Politicianul Ion Fugaru face acuzaţii grave la adresa unora dintre revoluţionari. “Mi se pare anormal să atribuie locuri de veci gratuite unor oamenii super bogaţi. Nu i-a văzut nimeni cu arma în mână. La Revoluţie erau morţi de beţi prin cârciumi. Eu eram poliţist şi nu m-am dus să mă prevalez de acest lucru. Aşa-zişii revoluţionari şi-au pus fundurile pe scaunele din Prefectură şi nu au mai plecat de acolo până nu au fost numiţi în funcţie”, a declarat Fugaru.

IMORAL

Deputatul Dan Ilie Morega spune că are nelămuriri în privinţa modului în care s-a acordat calitatea de “luptător remarcat prin fapte deosebite” unor cetăţeni dintr-un judeţ în care nu s-a tras nici măcar un foc de armă. “Hotărârea Consiliul Local este legală, dar imorală. Cred că domnii Iriza, Greblă şi Caralicea aveau posibilităţi materiale să cumpere locuri de veci. În plus, nu înţeleg ce fel de revoluţie a avut loc în judeţul Gorj în condiţiile în care nu s-a tras nici măcar un foc de armă”, a precizat Morega.

DONAŢIE

Caralicea a declarat că nici el nu a cerut locul de veci şi că i-l va dona primarului Cârciumaru. Cu toate acestea, Ramona Evulescu, purtător de cuvânt la primăria Târgu Jiu, a declarat la Gorj tv că fostul prefect a făcut trei solicitări, atât pentru locul de veci cât şi pentru acordarea a 600 mp în Piaţa Centrală pentru amenajarea unor spaţii comerciale.

GRABĂ

Preşedintele PDL Gorj, senatorul Ion Ruşeţ, nu ştie de ce se grăbeşte aşa colegul său din Senat. „Cred că domnul Greblă s-a grăbit, este totuşi un om tânăr“. Un alt pedelist, Dan Vâlceanu, spune că nu-şi aminteşte să fi fost revoluţie la Târgu Jiu.  

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: