Ieri, ghinionul și-a făcut loc prin viețile câtorva nefericiți și a rânjit sinistru înspre noi, dându-ne de înțeles că am urma. Destinul fără îndoială că există, dar câteodată, asta e, niște lipse supreme de bulan intervin în acest plan măreț și ne strică zilele, poate chiar viețile.

Dan Voiculescu e fără îndoială un ghinionist. Principalul său ghinion este că a venit revoluția. De unde să fi știut? Cum și-ar fi putut imagina, în timp ce-și turna infect rudele, colegii și pe toți cei pe care-i prindea, că orânduirea o să se schimbe și vor veni niște vremuri în care pâra va fi condamnată de societate? Și, mai ales, de unde să-și fi imaginat că, atunci când arama îi va fi dată pe față, el se va afla în ingrata postură de patron al unei televiziuni de (ce ironie!) știri? N-avea cum. Ghină.

Victima atentatului din Vitan este probabil cel mai ghinionist om (fost om, actual cadavru) din lume. Stătea în același bloc, avea același model de mașină și (imaginați-vă!) aceeași combinație de litere în numărul de înmatriculare ca un alt tip, căutat de niște asasini plătiți. Omul a murit complet nevinovat, cu mai multe încărcătoare de mitralieră descărcate în el.

Ion Jinga a avut și el ghinionul să nu aibă o ureche muzicală și să nu stăpânească la un nivel acceptabil cea mai cunoscută limbă a planetei. Apoi a venit și al doilea mare ghinion: domnul Ion Jinga a fost numit ambasador la Londra, un oraș în care se vorbește o limbă pe care domnia sa o turuie (vorba vine) la nivelul clasei a treia gimnaziale. Ceva mai prost decât Iliescu și chiar și decât Crin, dacă așa ceva este posibil. A venit în engleza goală la CNN și la Sky, bietul de el, și a reușit, iată, să facă celebră pe tot globul crasa sa incompetență. Și pe noi odată cu ea.

Cu toții ne lovim zilnic de ghinioane. Dar, dacă suntem pe cât posibil decenți, modești și realiști, va fi mult mai ușor să trecem peste ele. Cu excepția cazului în care cineva o să ne împuște în cap, desigur.