Riscă o amendă uriaşă după ce şi-a făcut curăţenie în casă

O familie din comuna Peştişani riscă o amendă uriaşă după ce şi-a făcut curăţenie în casă, iar gunoiul l-a aruncat la marginea unei păduri. Greşeala fatală a fost că la gunoi au fost aruncate şi fotografii, dar şi diplome de pe vremea comunismului, identitatea făptaşului fiind uşor de aflat de autorităţi. Primarul din Peştişani, Cosmin Pigui, spune că s-a săturat să tot strângă după cetăţenii indisciplinaţi care îşi aruncă gunoiul pe câmp. Ocupat fiind cu incendiile de vegetaţie, primarul mărturiseşte că n-a căutat prea mult să afle cine este făptaşul, dar din fotografii cam are idee cine este. „M-am săturat să fac curăţenie după acest cetăţean. Omul şi-a aruncat şi diplomele, şi pozele, dar n-am avut timp să identificăm precis persoana şi să dau amendă. Avem un regulament aprobat prin hotărâre de Consiliu Local şi riscă amendă între 300 lei și 5.000 lei. Cred că o să-i dăm 2.000 lei, că nu se mai poate. Ei tot aruncă gunoaie, dar nu i-am prins”, a declarat Cosmin Pigui, primarul din Peştişani. Zona în care au fost găsite gunoaiele este aceea în care se ţinea bâlciul de Sf. Petru, între Peştişani şi Gureni.

Galerie foto



Vizualizări: 2,414

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: