Romanescu: FRF nu avea garanţii de la cei care execută lucrarea

Stadionul din Târgu Jiu a ratat organizarea, la inaugurare, a unei competiţii de top, Supercupa României, pentru că lucrările nu se pot finaliza la timp. Cel puţin aşa au apreciat joi membrii Comitetului Executiv al FRF, care nu au primit garanţii de la executantul lucrării că stadionul poate fi finalizat la timp.

Vina pentru alegerea altui oraş pentru meciul de supercupă nu este a autorităţilor locale de la Târgu Jiu, care au făcut demersuri la CNI şi FRF pentru a se aduce competiţia în cauză la Târgu Jiu în vederea inaugurării stadionului. Din păcate, executantul lucrării, care a subcontractat lucrările de la stadion, nu a dat garanţii că lucrările se vor încheia în timp util.

Primarul Marcel Romanescu a dezvăluit vineri, la Radio Infinit, că oficialii FRF nu şi-au asumat riscul de a aduce competiţia la Târgu Jiu deoarece nu au primit garanţii de la executantul lucrărilor: „În Comitetul Executiv de ieri s-a pus în discuţie să se joace meciul din supercupă la Târgu Jiu şi, din discuţia pe care am avut-o aseară cu reprezentanţii FRF, Comitetul Executiv nu şi-a asumat acest risc al stabilirii stadionului de la Târgu Jiu pentru Supercupa României, determinaţi de faptul că nu aveau garanţia foarte clară de la cei care execută această lucrare că s-ar finaliza în termenele prevăzute”.

Cu câteva zile în urmă tot primarul dezvăluia faptul că lucrările de la stadion au fost recent subcontractate către firma omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină şi îi cerea acestuia să finalizeze lucrările la timp: „Îmi doresc să organizăm această competiţie la Târgu Jiu şi FRF doreşte acest lucru, dar în acest moment este un intermediar care trebuie să facă bine să finalizeze lucrarea. Domnul Nicolae Sarcină este cel care a subcontractat lucrarea de la stadion şi trebuie respectate anumite termene, iar dacă termenul spune foarte clar că e de patru luni nu mai trebuie să mai discutăm”.

Nicolae Sarcină este finanțatorul echipei Energeticianul Târgu Jiu, care evolua în Liga 2, dar a retrogradat la finalul acestui sezon după ce a fost învinsă la Petroşani de Pandurii. 

Vizualizări: 994

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: