Ziua României n-a picat nici anul acesta prea bine pentru sărbătorită. În mod normal, doar cei născuţi la sfârşit de lună ar trebui să fie blestemaţi, pentru că trebuie să dea de băut cu câteva zile înainte să le intre banii. România însă nu mai are bani de luat de ceva vreme, ba dimpotrivă. Aşa că nu vă aşteptaţi să vă mai invite la vreun chef, ca anii trecuţi, când îi mergea mai bine.

Oricum, chiar şi avută de-ar fi, România tot n-ar mai fi la vârsta marilor bairamuri. 92 de ani se simt greu, chiar şi pentru o ţară, darămite pentru una pe care materialul genetic al făuritorilor nu a prea ajutat-o. Oamenii încă îi mai urează ”La Mulţi Ani” pe Facebook, Twitter şi în pieţe, dar şi ei o fac cu prea puţină tragere de inimă. Nimic nu are darul să le crească cheful de urat. Nici data la care o sărbătoresc întotdeauna (mai tot timpul e frig şi plouă), nici imnul ăla urât, nici faptul că relaţiile dintre popor şi sărbătorită s-au răcit mult în ultima vreme, chiar până la limita divorţului. Tancurile de la parada militară nu mai sunt nici ele ce-au fost, iar MIG-urile nu mai au demult piesele necesare pentru zbor, aşa că se târăsc şi ele în viteza întâi, pe sub Arcul de Triumf, în spatele infanteriei.

Faţa oficial-politic-civică a României ne-a dezamăgit şi continuă să ne dezamăgească profund. Doar dulcegăriile tradiţionale ne mai fac un pic mândri că suntem români. Alergatul porcului prin bătătură, ţuica fiartă de lângă şoric, berea la pet venită la ofertă cu o pungă de seminţe, tablele în faţa blocului, mileurile pe bordul Daciei, tabloidele cu ţâţe goale, comuniunea unică dintre cetăţenii de la bloc Şi câinii comunitari, micii. Noroc cu ţăranii români, că băieţii de la oraş sunt pierduţi.

mantzy.wordpress.com