Pe Smart Woman, o platformă de opinii a celor de la Hotnews, medicul de familie Cristian Suciu publica, ieri, un articol aproape fascinant despre munca lui ca ”detaşat” într-o comună de ţigani pe care o refuzaseră mulţi alţi confraţi, în ciuda faptului că se plătea de aproape două ori mai bine decât un job echivalent în Bucureşti. Medicul de familie al ţiganilor demontează majoritatea miturilor existente despre aceştia şi, după ce remarcă faptul că, în general, ţiganii se încadrează în aceleaşi statistici ca românii, există puncte unde ţiganii stau mai bine decât albii din România: sunt mai mulţi asiguraţi (peste 90% în satul de ţigani faţă de sub 70% în satele de români), au un simţ civic foarte dezvoltat (renovează şcolile şi dispensarele, le place să se mândrească cu satul lor) şi ar fi în stare să cheltuiască oricât pentru binele copiilor lor (de pildă, optează în proporţie mai mare decât românii pentru medicamente mai scumpe şi mai bune pentru copiii lor, dacă medicul le recomandă să nu le ia pe cele mai ieftine).

Dar cel mai interesant punct al articolului vine când citim ceea ce autorul numeşte ”mituri confirmate” despre ţigani. Unul dintre ele este acela că ţiganii ”nu respectă legea”. Prin asta, medicul de familie se referă la faptul că, deşi muncesc din greu, nu o fac aproape niciodată cu forme legale, munca lor neaducând nici un folos statului şi, în genere, nefiind prestată în văzul lumii. Ei bine, trebuie spus că, într-un sistem realmente capitalist, acesta este o ilegalitate sau o însuşire negativă doar în închipuirea de şoricel al sistemului a autorului. De fapt, adevăraţii capitalişti sunt tocmai ăia care iau fără să dea înapoi. De la bănci, de la terţi şi da, chiar de la stat. Ţiganii sunt, de fapt, un fel de greci ai noştri: fiecare cu aia mă-sii, fără treabă cu statul, antreprenori mai mari sau mai mici care îşi desfăşoară munca în microcosmosul lor neafectat de presiunile ANAF. Or, nu e treaba ţiganilor să ciocănească la uşa Fiscului pentru a-şi declara sincer şi bărbăteşte veniturile, ci e treaba Fiscului să-i controleze, apoi să-i constrângă, prin legi mai agresive sau mai permisive şi, printr-o comunicare inteligentă, să plătească taxe şi impozite. Atâta timp cât statul nu ştie să facă asta, niciodată nu va fi de vină omul (fie el alb sau ţigan) care încearcă să-i tragă clapa.

Aşadar, ţiganii sunt nişte români destul de tipici, în multe privinţe. Puţinele lucruri care ne diferenţiază nu sunt suficiente încât să discriminăm pe criterii etnice, fie că suntem tentaţi să o facem negativ sau pozitiv. Toţi suntem, în fond, cetăţenii aceleiaşi ţări. Iar problema nu este a noastră, de obicei, indiferent de culoarea pe care o avem, ci a ţării din care facem parte. Trăim într-un ”stat ţigan”.