Ei bine, a sosit vremea să tragem semnalul de alarmă. Să profităm de faptul că România încă nu face parte dintr-un stat federativ şi să refacem ceea ce s-a distrus prin acţiunea guvernelor din 1990 până în prezent! În primul rând, trebuie reconfigurată politica externă a României, prioritatea maximă fiind relansarea relaţiilor cu Federaţia Rusă.

De ce cu Federaţia Rusă? În primul rând, datorită interesului economic. Rusia este cel mai mare furnizor de resurse energetice din lume şi reprezintă o piaţă imensă care, datorită CSI şi Uniunii Vamale, începe de la frontierele de est şi de nord ale României şi se termină pe ţărmul Pacificului, iar datorită faptului că Rusia face parte din grupul BRICS, această piaţă se întinde peste China şi India şi are legătură cu sudul Africii şi, prin intermediul Braziliei, cu ţările Americii de Sud. În plus, România a mai fost prezentă pe această piaţa în perioada CAER-ului şi există în continuare interes pentru mărfurile româneşti în zonă.

Din 1990 până acum, toţi ambasadorii ruşi acreditaţi în România au avut apariţii publice la Televiziunea Română şi au făcut apel la autorităţile româneşti să ia măsuri de relansare a schimburilor economice ruso-române. Ca să nu mai vorbim de intenţia Gazprom de a stabili traseul iniţial al South Stream pe teritoriul românesc, specificând clar avantajele: traseul mai scurt şi prin zona de şes; tradiţia României în domeniul exploatării de petrol şi gaze, precum şi existenţa personalului calificat; existenţa în România a unei industrii de utilaj chimic şi petrochimic ce pot furniza accesoriile necesare acestui gazoduct. Refuzul de implicare al autorităţilor române echivalează cu un act de sinucidere economică!

În al doilea rând, cultivarea bunelor relaţii cu Rusia are o veche tradiţie în politica domnitorilor moldoveni. În „Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor", domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir menţionează primele încercări, începând din vremea lui Ştefan cel Mare: „Ştefan cel Mare şi Bun să fie dat pre fie-sa, Iliana, după Ioan Vasilivici, împăratul Moscului", continuând cu Vasile Lupu: „Vasile Vodă o fiică după Radzivil, ducul de Litvaniia, şi pe alta după Timus Hmenlinschie, hatmanul căzăcesc, să fie măritată ştiut iaste". Se ştie că de-a lungul timpului, înrudirea între dinastii prin căsătorie a fost un element de bază în stabilirea relaţiilor diplomatice.

Exemplul cel mai concludent este dat de Dimitrie Cantemir însuşi, care, ca domn al Moldovei, încheie împreună cu Petru cel Mare tratatul de la Lutk din 1711. Acest tratat avea ca obiect alianţa Moldovei cu Rusia împotriva Imperiului Otoman. Însă în urma înfrângerii armatelor rusă şi moldovenească la Stănileşti în vara aceluiaşi an, Dimitrie Cantemir pleacă împreună cu familia în Rusia, sub protecţia lui Petru cel Mare. Aici devine consilier al ţarului şi primeşte din partea acestuia titlul de „prea luminat principe al Rusiei” precum şi un domeniu în ţinutul Harkovului, unde întemeiază satul Dimitrievka. Pe lângă activitatea sa de consilier, se dedică la Sankt Petersburg scrierii operelor sale: „Descriptio Moldaviae", „Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae" (scrise în latină la cererea Academiei din Berlin) şi mai ales „Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor". În calitatea sa de specialist în problemele Orientului, îl însoţeşte pe ţar în campania din Persia, fiindu-i de un real folos. După moartea sa în anul 1723, fiul său Antioh Cantemir continuă activitatea sa în serviciul statului rus, în calitate de diplomat şi ambasador al Rusiei la Paris. Pentru serviciile aduse, Cantemir ocupă un loc de cinste în paginile istoriei Rusiei, iar una din diviziile de elită ale armatei ruse îi poartă numele.

Şi regele Carol I, la apusul îndelungatei sale domnii, marcată de progres pentru regatul României dar şi de animozităţi cu Rusia în urma războiului din 1877, a hotărât să curme această stare de lucruri şi să aducă relaţiile dintre cele două ţări pe un făgaş normal. Aşa se face că în iunie 1914, ţarul Nicolae al Rusiei, însoţit de familia imperială, a făcut o vizită în România. Însă declanşarea primului război mondial a făcut imposibilă această iniţiativă.

În deceniul 4 al secolului XX, marele diplomat român Nicolae Titulescu a luat iniţiativa relansării relaţiilor cu Rusia, devenită Uniunea Sovietică. Folosindu-se de faptul că era ministrul de externe al României şi preşedintele Ligii Naţiunilor, a început preparativele necesare cu Litvinov, ministrul sovietic de externe. Însă, datorită înlăturării sale din guvern de către regele Carol II, această iniţiativă a rămas literă moartă.

Mihai Cărnuță