Târgu Jiu: Cele mai accesibile apartamente din ţară

Municipiul Târgu Jiu ocupă locul fruntaş în topul oraşelor cu cel mai scăzut grad de îndatorare necesar achiziţiei unui apartament cu două camere. Din statistica celor de la INS se arată că salariul mediu net pe judeţ este de 427 euro. La achiziţia unui apartament cu două camere al cărui preţ mediu este de 32.450 euro, un cetăţean din Târgu Jiu ar plăti o rată lunară de 147 euro, lucru ce ar conduce la un grad de îndatorare de 21%.  Astfel, municipiul Târgu Jiu face parte din cele 20 de oraşe din ţară  în care pot fi achiziţionate apartamente cu un grad de îndatorare de sub 30%.

Jurnaliştii ziarului Capital spun că oraşele care ocupă primele locuri în acest top nu trebuie privite neapărat ca fiind cele mai accesibile din ţară, asta pentru că aceste poziţii sunt ocupate de zone în care volumul tranzacţiilor este nesemnificativ. Mai mult, o piaţă în stagnare, cu tranzacţii puţine, poate rămâne la fel de accesibilă sau chiar să cunoască o creştere a gradului de accesibilitate. Unul dintre factorii care generează stagnare în tranzacţii şi preţuri de vânzare mici este lipsa proiectelor imobiliare noi. Potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în judeţul Gorj s-au înregistrat anul trecut doar 9.016 tranzacţii imobiliare.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: