Se ajunge foarte ușor din România în Grecia. Prea ușor. Nordul Greciei, cel puțin, aproape că e la fel de accesibil pentru românii din Banat sau chiar Oltenia precum propriul litoral. Prin urmare, în Grecia din partea de nord (inclusiv insulele apropiate, Thassos fiind exemplul cel mai bun) se întâmplă un fenomen ciudat: o românificare.

Românificarea nu este cauzată doar de apropierea Greciei. Grecia a fost aproape mereu. Doar că, anul acesta, românificarea s-a ridicat la cote alarmante deoarece altă destinație preferată de vacanță a românilor, Turcia, a devenit una cam periculoasă. În plus, cel mai facil loc de pierzanie a banului, litoralul românesc, a rămas mai periculos decât însuși ISIS, cu toate țepele sale, mâncarea stricată, prețurile exorbitante și serviciile de toată jena. Și, vorba aia, n-avem noi bani să mergem la Mamaia.

Prin urmare, românii au renunțat și la ”all-inclusive-ul” turcesc (chiar, oare ce specie de om o fi aia care vrea doar să stea la hotel în concediu și să-i vină totul la nas?), și la țărănia cu manele și house direct pe plajă românească și au invadat țărmurile până nu demult liniștite și boeme ale, vorba lui Ovidiu Ioanițoaia, vechii Elade.

Să ne înțelegem, nu zic neapărat că românificarea e un lucru rău, deși dacă-i întrebi pe greci s-ar putea să-ți spună fix așa. Am vorbit cu un chelner și cu un deținător de bar pe plajă. Amândoi erau îngroziți de români. Dacă ei mint sau se înșală, vă mint și eu. Chelnerul a spus, de pildă, că românul dă un amărât de bacșiș (1-2 euro, de obicei), bacșiș în virtutea căruia se așteaptă să fie tratat ulterior ca un rege; și tot ca un rege urlă și tot felul de comenzi și nemulțumiri bieților angajați. Proprietarul de bar (care avea și șezlongurile din zonă) nu cere bani pe șezlonguri, ca în România sau în alte părți, dar spune clar într-un afiș că ”șezlongurile sunt gratis pentru clienții noștri”. Adică pentru cine-și ia o amărâtă de bere cu 2 euro. Urmarea? ”Veneau români în grupuri de 10-15 și comandau 2-3 ape toți. Stăteau toată ziua pe șezlonguri și-mi ocupau jumătate de plajă, cu o notă de 1 euro și-un pic. Nu mi se pare normal.”

Ei bine, ne pare rău. Dar am venit. Cel mai amuzant este că localnicii au învățat deja româna binișor. Conștienți că, așa răi cum suntem, noi venim cu banii, oamenii au făcut peste tot meniuri în limba română și chiar au învățat expresii uzuale, cu care pot purta conversații decente. Amuzant este că atunci când chelnerul sesizează că la masă sunt români și te salută cu ”Bună, ce faci?”, unii dintre români se vor bucura. Ei bine, nu e nici un motiv de bucurie. Cel mai probabil, chelnerul respectiv vă urăște deja fără măcar să vă cunoască.

Un sfat? Sigur: dacă mergeți în vacanță și nu aveți să auziți limba română peste tot, încercați să mergeți în locuri unde se ajunge doar cu avionul sau sunt la cel puțin 1500 km distanță.