Romeo Chiriac, noul şef de la AJOFM Gorj

Romeo Chiriac este noul director general al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Acesta a câştigat şefia în urma susţinerii concursului organizat de ANFP cu nota 8,21. Cu toate acestea, Chiriac mărturiseşte că a avut de înfruntat subiecte grele cu atât mai mult cu cât anul acesta s-au introdus şi teste de limbă străină. „A fost un concurs greu, pentru prima dată s-au introdus subiecte de limbă străină, cotate destul de mult, în sensul că am avut de tradus un text din limba engleză în limba română în afară de subiectele profesionale. Am reuşit să obţin 82 de puncte la scris şi un pic mai mult la proba orală”, a declarat Romeo Chiriac, noul director al AJOFM Gorj. Chiriac a fost singurul candidat la şefia AJOFM Gorj, restul de candidaţi care şi-au anunţat prezenţa nu au mai venit la concurs. Acesta are de gând în viitorul apropiat să lucreze un pic la organizarea instituţiei, dar şi să le redea colegilor plăcerea de a veni la serviciu. „În primul rând aş vrea să lucrez puţin la partea de organizare, să identificăm cât mai multe locuri de muncă vacante şi să redau colegilor plăcerea de a veni la instituţie astfel încât oamenii să plece şi ei mulţumiţi”, a declarat Romeo Chiriac.

Vizualizări: 264

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: