Rotaru, mutat temporar la altă direcție a primăriei. Încurca ancheta!

Marian Rotaru nu mai conduce Direcția Publică de Patrimoniu din Târgu Jiu. Acesta a fost mutat temporar la Direcția de Protecție Socială, pe postul de director adjunct. Conform primarului Marcel Romanescu, mutarea s-a făcut la solicitarea comisiei care face o anchetă în cazul său privind speța în care o subalternă îi spăla picioarele, care nu și-ar fi putut face verificările în condiții optime dacă acesta rămânea în fruntea Direcției de Patrimoniu.

Carmen Mihail Tătaru a rămas la conducerea Direcției de Patrimoniu, după mutarea lui Rotaru la Direcția de Protecție Socială. Acesta a și primit două sarcini din partea primarului din Târgu Jiu, pe care să le ducă la îndeplinire în următoarele două luni. Este vorba de introducerea sistemului de parcare prin SMS, investiție aprobată de Consiliul Local, dar și să găsească o soluție pentru a verifica modul în care se face taxarea în Parcarea Rodna.

Municipalitatea spune că Rotaru a fost mutat de la Direcția de Patrimoniu la propunerea comisiei de disciplină, care i-a înaintat luni, 4 februarie, un referat în acest sens. ”Nu i se impută. Îmi solicită, ca primar, să găsesc o soluție pe o perioadă de timp, să-l mut într-o altă structură a primăriei, tocmai determinat de faptul că se face o analiză a comisiei de disciplină și, la ultimele solicitări, o parte dintre angajații Direcției de Patrimoniu nu s-au prezentat la audieri. Comisia și-a luat măsurile de precauție”, a declarat Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu.

Edilul a explicat și de ce l-a mutat pe Rotaru în funcția de director adjunct la Direcția de Protecție Socială. ”Pentru că era poziția liberă la acest moment. Un director dintr-o instituție, în momentul în care-l muți într-o altă instituție, trebuie să-l duci pe o poziție similară. Puteam să aleg una dintre pozițiile de director sau director adjunct”, a explicat Romanescu.

Postul de director adjunct este vacant deoarece Alina Toader, cea care a promovat concursul pe acest post, ocupă temporar postul de director executiv al direcției. Numai că postul de director executiv a fost scos la concurs, iar selecția se desfășoară în această perioadă. Patru candidați sunt la acest concurs, trei din instituție, un altul din afara acesteia. Dacă Alina Toader nu va câștiga concursul, va reveni pe postul ocupat acum de Rotaru. Autoritățile spun că într-o astfel de situație vor trebui să găsească o altă soluție pentru Rotaru.

Pentru a-l evalua pe Rotaru și pe alți directori din primărie pentru activitatea desfășurată în 2018, primarul Romanescu a explicat că așteaptă normele de aplicare a legii, cu modificările aplicabile din acest an, pentru că, spune edilul, sunt alte criterii de evaluare. Evaluarea va trebui făcută până la sfârșitul lunii martie.

Rotaru este directorul care a apărut într-o fotografie, la birou, în timp ce o angajată îi făcea pedichiura. Conform edilului din Târgu Jiu, comisia de disciplină analizează dacă a fost prejudiciată imaginea instituției și dacă acea faptă s-a petrecut, așa cum reiese din fotografie, și când.

Vizualizări: 891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: