Rovinărean cercetat pentru ultraj

În seara zilei de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că uşa de acces a unei societăţi comerciale situată pe str. Florilor din localitate prezintă urme de forţare.

Poliţiştii au chemat la faţa locului administratorul societăţii care a precizat că din incinta unităţii nu au fost sustrase bunuri, suspecţii distrugând doar uşa de acces şi două geamuri.

Continuând cercetările în vederea identificării autorilor tentativei de furt, poliţiştii au stabilit că unul dintre suspecţi este B.C., de 20 ani, din Rovinari.

Depistat pe raza localităţii, poliţiştii l-au condus pe suspect la sediul poliţiei. Aici, tânărul a devenit recalcitrant în sensul că a adresat injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor prezenţi în sediu şi a lovit cu mâinile şi picioarele în uşile de acces.

Poliţiştii continuă cercetările faţă de suspectul B.C., pe numele acestuia fiind întocmite două dosare penale, sub aspectul comiterii de tentativă la infracţiunea de furt calificat, respectiv pentru infracţiunea de ultraj.

Biroul de presa IPJ Gorj

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: