Rovinari şi Bumbeşti Jiu, probleme la încasarea taxelor locale

Unele localităţi din Gorj au încasat deja peste 80% din impozitele şi taxele locale, în timp ce altele nu reuşesc acest nivel nici până la sfârşitul anului. Gorjenii mai pot beneficia de reducerea de 10% dacă plătesc impozitul anticipat doar până la 31 martie.

Orașul Rovinari este una dintre localitățile unde colectarea taxelor și impozitelor locale constituie o problemă pentru autoritățile locale. Probleme nu apar numai la cetățeni, ci și la agenții economici din zonă. Autoritățile locale au luat decizia  ca săptămânal să trimită în teren funcționari pentru a colecta dările de la cetățeni, însă de cele mai multe ori deplasarea se dovedește a fi inutilă. „Nu stăm deloc bine la colectarea taxelor și impozitelor locale. Oamenii nu mai au bani, nu mai au locuri de muncă și asta se simte. Nici agenții economici din oraș nu-și mai pot permite să achite dările la stat și chiar și Complexul Energetic Oltenia are ceva probleme. Oamenii noştri au fost împărțiți pe zone, dar vă dați seama că nu pot merge zilnic să bată la omeni la ușă să ceară bani, pentru că suntem conștienți că oamenii nu au”, a precizat Constantin Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari.

La Bumbești-Jiu încasările merg prost

Și la Bumbești-Jiu situația este aceeași, mai ales că angajații de la Uzina Mecanică Sadu au probleme și asta se cunoaște și la colectarea impozitelor și taxelor locale. „Vreau să vă spun că stăm foarte prost la colectarea impozitelor. Oamenii nu mai sunt atrași de acea bonificație pentru că nu mai au bani. Situația este disperată. Au probleme și agenții economici mai mici dar și salariații de la Uzina Mecanică Sadu care sunt principali contribuabili. Se vede că au probleme. Noi am tot trimis somații, titluri executorii, punem popriri. Așa am ajuns să recuperăm impozitele”, a precizat Constantin Bobaru, primarul din Bumbești-Jiu.

La Schela, 80% din cetățeni și-au plătit dările

Dacă în majoritatea comunelor din Gorj primarii întâmpină probleme la colectarea taxelor și impozitelor locale, în comuna Schela situația este cu totul alta. Majoritatea cetățenilor și-au plătit integral impozitul pe 2014 pentru a beneficia de bonificația și alții doar o parte. Edilul crede că până la sfârșitul lunii cetățenii vor avea dările achitate la zi. „Noi stăm foarte bine la colectarea impozitelor și taxelor locale. Oamenii din Schela au înțeles că acea bonificație contează și au venit să-și plătească impozitul. Până acum 65% din cetățeni au achitat integral, iar 15% numai o parte. Sunt sigur că până la sfârșitul lunii aceste procente vor mai crește pentru că noi în comună avem oameni conștiincioși”, a precizat Aristide Șerbănescu, primarul din Schela.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: