Rovinariul, poluat cu cenuşa de la complexul energetic

Oraşul a fost la sfârşitul săptămânii trecute sub asediul norilor de praf, tonele de cenuşă depozitate la groapa folosită în ultimele decenii fiind spulberate de vântul care a suflat şi cu peste 60 km/h.

Oricât le-a cerut Uniunea Europeană autorităţilor române să rezolve mai repede problemele de mediu ale termocentralelor, la Rovinari soluţia rămâne în continuare una care ţine de viitor, deşi în lucru se află controversatul proiect de şlam dens. În consecinţă, geaca pe cap sau batistele la nas au fost singurele soluţii care au făcut posibilă cât de cât deplasarea prin oraş, liderul sindical Constantin Creţan, locuitor al Rovinariului, spunând că problema nici nu se va rezolva prea curând.

„Nu are cine să rezolve problema pentru că, după ce s-au făcut disponibilizări, la Complexul Energetic tocmai s-au făcut angajări, iar pe lista pe care eu o am se regăsesc şi copii unor şefi de la mediu, de la Târgu Jiu. Aşadar, cine credeţi că va veni să îi dea amendă domnului director general Trotea pe această chestiune? Nimeni, părerea mea. Dumnealui putea să pună nişte cisterne care să ude zgura şi, astfel, rezolva măcar o parte din problemă. Am vorbit şi cu domnul primar al oraşului, dar fără rezultat. Nu se poate merge prin oraş dacă nu îţi acoperi faţa cu ceva. Mai grav este că în cenuşa asta se găsesc şi unele substanţe rezultate după arderea cărbunelui, iar asta nu face deloc bine la copii, dar nu cred că mai interesează pe cineva astfel de aspecte”, spune Creţan.

Şeful Gărzii de Mediu Gorj, Ovidiu Ilie, a spus că nicio echipă nu s-a deplasat la Rovinari pentru că nu a fost făcută  nicio sesizare.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: