Rovinietele nemulţumesc persoanele cu handicap

Criteriile de acordare a rovinietei îi nemulţumesc pe handicapaţii gorjeni. Majoritatea lor nu pot beneficia de rovinietă gratuită din cauză că nu au autoturismele adaptate conform handicapului. Cu toate acestea dacă acelaşi autoturism, neadaptat, este înmatriculat pe numele altui membru din familie rovinieta se acordă proprietarului în mod gratuit. Persoanele cu handicap din Oltenia au cerut Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Handicap să elimine din lege noţiunea de “autoturism adaptat”.

Persoanele cu handicap din Gorj sunt nemulţumite din cauza criteriilor de acordare a rovinietei. Aceasta se acordă gratuit decât persoanelor cu handicap grav şi accentuat care au autoturismele adaptate handicapului. “De la începutul anului aproximativ 90 de persoane au fost scutite de la plata rovinietei. Lunar, 10-15 persoane cu handicap se adresează Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj în vederea obţinerii în mod gratuit a rovinietei”, a declarat Klara Şerbănoaica, director adjunct adulţi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Rovinieta este valabilă o perioadă de 1 an de zile şi se eliberează persoanei cu handicap deţinătoare de autoturism adaptat handicapului sau persoanei care are în îngrijire o persoană cu handicap, în urma unei anchetei sociale care să ateste calitatea de îngrijitor.

Rovinietă gratuită pentru toate persoanele cu handicap

Asociaţia Persoanelor cu Handicap din Oltenia a solicitat Autorităţii Naţionale să acorde roviniete gratuite tuturor cetăţenilor cu handicap deţinători de autoturisme, indiferent dacă maşina este adaptată sau nu. Pentru a beneficia de roviniete gratuite persoanele cu handicap care au autoturismele neadaptate ar trebui să le înmatriculeze pe numele altui membru din familie. “Am trimis o adresă la Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap prin care am cerut ca această facilitate să fie acordată tuturor persoanelor cu handicap grav sau accentuat indiferent dacă autoturismul este adaptat sau nu. Nu mi se pare normal ca un alt membru al familiei, îngrijitor al persoanei cu handicap, să beneficieze de această facilitate, iar persoana cu handicap care deţine un autoturism neadaptat să nu poată beneficia. De exemplu, eu am plătit rovinieta 120 lei, însă în cazul în care maşina era pe numele soţiei beneficiam de rovinietă gratuită. Autoturismele nu trebuie adaptate în toate cazurile”, a declarat Mircea Andrei, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din Oltenia. În cazul în care această solicitare ar fi admisă şi ar dispare din lege condiţia conform căreia autoturismul trebuie adaptat handicapului, aproximativ 8000 de handicapaţi gorjeni ar putea beneficia de rovinietă gratuită.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: