Rromiilor de pe Meteor le-au fost sechestrate maşinile

Câteva din maşinile luxoase ale rromilor din Meteor au fost sechestrate pentru neplata impozitelor. Reprezentanţii Primăriei cer ajutorul lui Ion Mihai Ministru, pentru a ridica autoturismele şi alte bunuri ale rromilor. Direcţia de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Târgu Jiu a sechestrat 4 maşini ale rromilor din cartierul Meteor din cauza datoriilor restante de ordinul miliardelor. Reprezentanţii instituţiei spun că nu pot ridica bunurile sechestrate din cauză că este foarte de greu de colaborat cu cetăţenii care aparţin acestei etnii. Astfel, se încearcă prin diferite metode să se recupereze o parte din banii cu care aceştia ar fi trebuit să-şi plătească impozitele. Mariana Budulan, directorul instituţiei ne-a declarat: “În prezent avem de recuperat aproximativ 5 miliarde de lei vechi. Este foarte greu de colaborat cu rromii din cele două cartiere Meteor şi Obreja. Dimineaţa mulţi dorm, iar după-amiaza sunt plecaţi de acasă. De câteva zile încercăm să luăm legătura cu Ministrul, Ion Mihai, pentru a-i cere să ne ajute ca să ridicăm bunurile sechestrate.” În momentul de faţă, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a scos la vânzare o maşină de lux ce a fost ridicată în urmă cu ceva puţin timp şi evaluată la 100 de milioane de lei. Deşi preţul este destul de mic comparativ cu marca autoturismului, oamenii evită să o cumpere deoarece impozitul ce trebuie plătit ajunge la 30 milioane de lei, după cum a precizat Mariana Budulan. De asemenea, pe conturile curente ale rromilor datornici au fost puse popriri în valoare de 4000 lei.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: