Ruşeţ: Angajaţii sunt dispuşi să protesteze dacă le sunt tăiate salariile

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Ion Ruşeţ, a declarat ieri că între sindicate şi administraţia Complexului Energetic Oltenia nu există dialog şi, mai mult, acuză conducerea că nu respectă deciziile luate în comun. De asemenea, Ruşeţ afirmă că sindicatele au sprijinul salariaţilor, iar cei din urmă sunt dispuşi inclusiv la protest dacă le sunt puse în pericol salariile.

Sindicalistul Ion Ruşeţ a declarat că Federaţia Mine Energie a făcut o adresă la Complexul Energetic Oltenia, către membrii Directoratului, în care şi-au exprimat nemulţumirile. „Din păcate, până astăzi nu avem un răspuns oficial din partea domniilor lor“, a declarat Ruşeţ, care a adăugat că FNME este dispusă la dialog.

Ruşeţ a mai spus că managerul Laurenţiu Ciurel şi ceilalţi membri ai Directoratului nu respectă deciziile luate, de comun acord, în Comisia Paritară. „Dialogul între sindicate şi administraţie nu este constructiv, ci distructiv, şi nu ni se datorează nouă, în sensul că ceea ce ne înţelegem apoi nu mai este pus în aplicare. Un exemplu, am hotărât în Comisia Paritară şi de partea administraţiei a fost unanimitate, de partea sindicatului a fost majoritate, că vom relua licitaţia pentru achiziţia de bilete. La mai puţin de 24 de ore, directorul general care nu a fost în Comisia Paritară, a ieşit cu o declaraţie publică în care ne-a plasat în afara hotărârii Comisie Paritare“, a spus Ruşeţ.

Ciurel a declarat că s-a luat decizia ca fiecare angajat să îşi aleagă singur agenţia de turism, iar compania va suporta 65% din cost.

Salarizarea TESA, fără negocieri cu sindicatele

Ruşeţ a mai spus că grila de salarizare pentru TESA nu a fost comunicată sindicatelor şi că modificarea salariilor nu poate fi făcută decât cu un act adiţional la contract. „Din informaţiile pe cale neoficială, pentru că nu există o comunicare pe cale oficială, nu avem un material, o notificare, există informaţii că în cursul zilei de marţi Directoratul ar fi luat în discuţie acest sistem de salarizare al personalului TESA şi de conducere şi că ar fi fost un vot de aprobare de 4 la 1. Nu avem informaţii oficiale. Este o demonstraţie că nu există dialog. Nu poţi să faci acest lucru fără semnatarii contractului de muncă, trebuie să ai un act adiţional la acest contract colectiv de muncă“, a explicat Ruşeţ.

Dispuşi la proteste

Prim-vicepreşedintele FNME mai spune că sindicatele au sprijinul salariaţilor.  Mai mult, acesta spune că oamenii ar fi dispuşi să iasă în stradă dacă se pune problema tăierii salariilor. „Eu cred că atunci când sunt puse în pericol drepturi şi să spunem în ultimă instanţă situaţia salarială, sigur că da (n.red- sunt dispuşi să protesteze). Sunt sigur că salariaţii sunt alături de sindicate“, a menţionat Ruşeţ. Dar, acesta a mai spus că posibilitatea organizării unui protest nu va fi luată decât după ce va fi o dezbatere serioasă.

Mai mult, în perioada 1-15 mai, sindicatele se reunesc într-o mare şedinţă când vor lua decizii importante, dar până atunci liderii de sindicat sunt deschişi la dialog, încheie Ruşeţ.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: