Ruşeţ şi Andrei se îndeamnă reciproc să candideze

Consiliul Judeţean Gorj va rămâne o redută a PSD şi după 2012, crede actualul preşedinte Ion Călinoiu. Acesta susţine că celelalte partide nu au nici măcar candidaţi care să îşi dorească să candideze.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, susţine că nici Ion Ruşeţ, nici Liviu Andrei nu îşi doresc să candideze din partea PDL pentru funcţia pe care o ocupă el. „Le convine acest joc. Candidează tu! Ba candidează tu! Amândoi se feresc. Se îndeamnă unul altul, dar de fapt niciunul nu vrea să îşi asume riscul să piardă”, a explicat Călinoiu.

Şeful judeţului a comentat şi speculaţia că nu el va fi candidatul USL la Consiliul Judeţean, ci senatorul Toni Greblă. „Nu mă deranjează că unii îl văd pe Toni Greblă candidat la Consiliul Judeţean în locul meu, pentru că asta înseamnă că PSD are mai multe variante. Deci astfel de atitudini sunt în avantajul nostru. Dar, deocamdată sunt stabilite candidaturile, eu la Consiliul Judeţean şi Florin Cârciumaru la Primăria Târgu Jiu. Dacă totuşi s-ar întâmpla să se schimbe acest lucru, aş face echipă cu candidatul desemnat de USL”.

Cârciumaru nu va trăda

Întrebat dacă ar avea şanse să câştige alegerile şi fără sprijinul lui Florin Cârciumaru, despre care se speculează că va pleca la PDL, Ion Călinoiu a spus: „Despre plecarea lui Cârciumaru din PSD se vorbeşte de fiecare dată când se apropie alegerile. Florin Cârciumaru este un om care nu trădează şi nu va pleca”.

Călinoiu a comentat ieri la Gorj TV şi despre parlamentarii de Gorj. Potrivit acestuia, niciunul din parlamentarii PDL nu mai are şanse să fie reales, din cauză că au susţinut guvernele de la Boc 1 până la Boc 4. În privinţa celor de la PSD, Călinoiu a spus că „toţi au şanse”, chiar dacă a recunoscut că primarii sunt nemulţumiţi de faptul că îl văd extrem de rar în Gorj pe deputatul Surupăceanu.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: