S-au accidentat grav şi s-au ales şi cu dosare penale

Două persoane au suferit răni grave după ce au câzut de pe motoscuter, respectiv bicicletă. Pe lângă asta, cei doi gorjeni vor avea şi dosare penale.

În după-amiaza zilei de dumincă, 22.07.2012, orele 14:05, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că G.D., de 70 ani, din comuna Negomir, a căzut de pe un motoscuter şi s-a autoaccidentat.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că G.D., conducând un motoscuter pe DJ 674, din direcţia Ursoaia – Negomir, a pierdut controlul asupra direcţiei şi părăsind partea carosabilă, s-a răsturnat în şanţ.

În urma accidentului, persoana în cauză, care purta cască de protecţie omologată şi deţinea atestat pentru conducerea motoscuterului pe drumurile publice, a suferit leziuni corporale uşoare.

G.D. a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii şi îngrijiri medicale şi, de asemenea, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La ora 15:36, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin 112, despre faptul că pe DJ 663 Ţîrculeşti, în comuna Dăneşti, un biciclist a căzut pe carosabil şi a suferit leziuni corporale grave.

Poliţiştii rutieri au efectuat cercetări la locul accidentului, stabilind că bărbatul de 74 de ani, din comuna Dăneşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 663 Ţîrculeşti din direcţia Ţicleni spre Dăneşti, într-o curbă la dreapta s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

În urma impactului cu solul, biciclistul a suferit leziuni corporale grave,fiind transportat la o unitate medicală pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Biroul de presa IPJ Gorj

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: