Să vină Steaua !

Pandurii au acum moral înainte de cel mai tare meci al sezonului. După întreruperea cauzată de meciurile naţionalei cu Turcia şi Olanda, Pandurii joacă pe teren propriu cu liderul Steaua. Trupa lui Reghecampf s-a impus cu 1-0 în derbyul cu CFR Cluj şi are 3 puncte avans de Pandurii înaintea meciului direct. Cum celălalte contracandidate fac paşi greşiţi, Becali e convins că nu poate rata titlul. „E un clasament corect, Steaua a jucat cel mai bine în acest campionat, cred că îi va fi greu cuiva să ţină pasul cu ei. Echipa aleargă extrem de mult, pun o presiune extraordinară asupra adversarului. Vom vedea la ora jocului dacă suntem pregătiţi pentru această bătălie sau vom fi depăşiţi. Steaua se chinuie de şase ani să facă o echipă puternică şi de abia în acest sezon au reuşit să facă asta. E foarte greu să ne ridicăm la nivelul lor, nu avem aceleaşi condiţii ca şi ei”, a spus Grigoraş la sport.ro. Deşi Pandurii sunt cel mai aproape de Steaua, Meme Stoica nu ia în calcul trupa lui Grigoraş pentru lupta la vârf. „CFR are probleme mari de efectiv, dar au jucători de mare calitate. Ei sunt principalii noştri contracandidaţi chiar dacă se află la 12 puncte în spatele nostru. Vor reveni accidentaţii şi ne vom bate cu ei pentru cîştigarea campionatului”, e de părere managerul Stelei care şi-a dat cu părerea şi de faza primului gol al pandurilor la Bistriţa. „Viciere de rezultat, la faza primului gol mingea a ieşit de două ori!

21 – octombrie de la ora 21.30 este programarea meciului aşteptat de toţi fanii gorjeni: Pandurii – Steaua

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: