Salariaţi îngheţaţi, patroni amendaţi

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj şi-a luat în serios atribuţia de a verifica dacă angajatorii respectă normele legale privind asigurarea condiţiilor necesare de muncă în perioada rece. Aşadar, în doar două zile de verificări, 12 patroni au fost amendaţi de inspectorii ITM pentru că îşi ţineau angajaţii în frig sau nu le asigurau ceai fierbinte. ”În urma verificărilor efectuate de către inspectorii de muncă în zilele de 30 şi 31 ianuarie 2011 la  societăţile comerciale privind modul în care se respectă prevederile legale enunţate au fost constatate următoarele: au fost controlaţi un număr de 18angajatori cu un număr total de 57 salariaţi. Au fost depistate un număr de 45deficienţe pentru care au fost stabilite45 măsuri de remediere. Au primit sancţiuni contravenţionale 12 angajatori. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 1.500lei la care se adaugă şi 12 avertismente”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gheorghiţă Cusma.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: