Salarii mai mari cu 3 la sută în CEO. Sindicaliştii mai cer 10%!

Cei 18 mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au de la 1 septembrie salarii mai mari cu trei procente. Această majorare a fost obţinuta pentru restul anului 2012, pentru ca in octombrie vor începe negocierile pentru un contract unic in CEO.

O singură companie, patru contracte de muncă. Aşa se întâmplă acum, însă sindicaliştii din minerit şi energie speră ca în octombrie să fie negociat un contract unic în CEO şi vor cere o majorare a salariilor cu până la zece procente, dar mai ales armonizarea salariilor minerilor cu cele ale energeticienilor. De fapt, un prim pas a fost făcut în aceste luni, când, deşi SNLO negociase o majorare de 1,8 la sută, Termocentrala Craiova de 2, 5 şi complexurile Turceni şi Rovinari de 3 la sută, toţi salariaţii au o leafă mai mare cu 3 procente de la 1 septembrie.

Mai mult, potrivit sindicalistului Constantin Mitrescu, cei din Rovinari vor avea în plus o primă de aprovizionare pentru toamnă, de 1, 8 la sută din salariu.

Pentru plata celor 18 mii de salariaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia este nevoie, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei, de 758.093 mii de lei.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: