Salvează Pandurii şi Viitorul lui Hagi?

Partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Viitorul Constanţa, echipa lui Gică Hagi, va fi disputată astăzi, de la ora 19, pe Stadionul Municipal. În timp ce Hagi speră că Pandurii îşi păstrează numele de SMURD-ul Ligii I, Grigoraş e pe cale să atingă un record negativ: doar un gol acasă.

Echipa antrenată de Petre Grigoraş întâlneşte în această seară elevii lui Bogdan Argeş Vintilă. Pentru Viitorul este important acest meci pentru că, dacă se duce mai jos de locul 15, nu mai scapă de retrogradare. Pe de altă parte, pentru Grigoraş ar însemna al treilea eşec consecutiv pe banca tehnică. Antrenorul pandurilor a declarat că şi-ar dori două lucruri: să nu retrogradeze Viitorul, dar să câştige şi Pandurii.

Pe la colţuri de aude că, dacă Pandurii ar lua bătaie de la Viitorul, ca prin minune ar câştiga cu Steaua. Desigur, aici ar conta rudenia dintre un şef de la Pandurii şi antrenorul Stelei pe de o parte, dar şi prietenia Gigi Becali – Gică Hagi.

Pandurii trebuie să rămână pe locurile 6-7, mai ales din cauza banilor. Dacă părăseşte locul 7, Pandurii pierde circa 500 de mii de euro. Acum, clubul primeşte peste 2 milioane de euro pe drepturile de televiziune. 

Câştigăm şi noi ceva?

După meciul cu Viitorul, Pandurii mai are trei etape, cu Steaua, Corona şi U Cluj. Cel mai sigur meci ar trebui să fie cel cu echipa din Braşov, Corona. Corona este pe locul 18, cu 14 puncte şi nu poate „rata“ retrogradarea. Acesta ar fi ultimul meci acasă al pandurilor, iar târgujienii ar merita o victorie. „Nu ne putem permite să nu câştigăm şi noi ceva până la final. Iată că ne ducem în jos, Botoşaniul s-a apropiat la un punct, CFR deja la meciurile directe este peste noi şi orice punct contează enorm de mult. Sper să avem o atitudine de luptător până la final. Încă mai sunt patru etape şi încă putem să ştergem pe final imaginea foarte proastă pe care echipa a lăsat-o în 2014“, a declarat Petre Grigoraş. „Nu este nici un progres. Atunci când pierzi două meciuri cu 1-0. Când te bate Timişoara din partea a doua a clasamentului, când te bate Vasluiul o echipă dărâmată psihic după situaţia dramatică prin care trece, nu e un progres. Când nu marchezi şi mai mult nu ai ocazii de gol, cred că am avut 1-2 ocazii de gol, e prea puţin pentru a spera la ceva. Ce mai poţi spune? Trebuie să suportăm criticile, să stăm cu capul plecat când tribune ne va huidui sau fluiera. Asta merităm, deocamdată…”, a mai spus Grigoraş.

BILETE

Conducerea Pandurii Târgu Jiu a anunţat că intrarea spectatorilor la meciul cu Viitorul este liberă. Tichetele gratuite pe baza cărora se va putea face accesul pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu vor putea fi ridicate de la Casa de Bilete de la Stadionul "Municipal" joi dimineaţa cu începere de la ora 9:00.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: