Sandokan, aproape liber

Unul dintre cei mai de temuţi romi din cartierul Obreja este la un pas de a scăpa de cătuşe după ce Tribunalul Gorj a dispus plasarea sa în arest la domiciliu.

Marinică Bonculescu, zis „Sandokan”, dar alţi doi colegi de-ai săi din dosarul de omor aflat pe rolul instanţei, fiul său Marius Nisciuc,  zis „Mariusică”, şi Răzvan Căldăraru, zis „Greuceanu”, au primit sentinţe asemănătoare.

Nu este pentru prima dată când instanţa de la Târgu Jiu decide plasarea celor trei inculpaţi în arest la domiciliu, decizia fiind întotdeauna respinsă la Curtea de Apel Craiova. Procurorii au reacţionat şi vineri au contestat decizia instanţei gorjene, sperând că la Craiova vor avea câştig de cauză ca şi în dăţile anterioare.

La un termen recent din proces, Sandokan s-a plâns judecătorului de caz că din cauza vârstei, circa 60 de ani, nu mai suportă regimul de detenţie, bolile împiedicându-l să folosească în mod normal toaletele pe care deţinuţii le au la dispoziţie în spatele gratiilor. El este recidivist, în trecut mai fiind încătuşat ani de zile pentru o crimă. Acum e în spatele gratiilor tot pentru o acuzaţie de omor formulată la adresa tuturor celor trei inculpaţi ca urmare a implicării în urmă cu doi ani într-un scandal în cartierul Obreja. Judecătorul de caz a dispus plasarea fiecărui inculpat în arest la domiciliu, interzicându-le acestora să ia legătura cu martorii din dosar. De asemenea, poliţiştii au fost mandataţi să intre la orice oră, fără avertisment, în locuinţele oricăruia dintre ei pentru a verifica dacă respectă sau nu măsurile impuse de instanţa de judecată.

Vizualizări: 4,373

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: