Şantaj de 200 de euro

Un tânăr din Ţicleni şi-a petrecut week-end-ul trecut în spatele gratiilor, după ce oamenii legii l-au reţinut sub acuzaţia de şantaj şi cămătărie.

Adrian Cheran, de 28 de ani,  nu este deloc o „uşă de biserică”, el fiind un client mai vechi al poliţiştilor, dar, până acum dosarele deschise pe numele său erau de ultraj contra bunelor moravuri sau amenzi pentru diferite scandaluri în care era implicat. De data aceasta, un  tânăr din Bâlteni l-a reclamat la Poliţie pentru că îl şantaja şi îl ameninţa pentru un împrumut pe care îl făcuse în 2009 la acesta, banii fiind restituiţi de mult timp. Cel care s-a împrumutat a plecat în străinătate să muncească, iar acum revenise acasă, pentru a face Paştele cu cei dragi. Cheran s-a gândit însă să mai ceară o dobândă de 200 de euro, pentru a-şi plăti probabil amenzile date de poliţişti, cel de la care aştepta banii adresându-se însă instituţiilor statului pentru rezolvarea belelei respective. „Conform celor transmise de către suspect, partea vătămată s-a întâlnit cu un tânăr, pe raza oraşului Ţicleni. Conform „înţelegerii”, partea vătămată i-a remis tânărului suma de 200 de euro, pe care acesta din urmă trebuia să o restituie suspectului. La scurt timp, poliţiştii l-au depistat şi pe suspectul C.A., acesta fiind condus pentru audieri la sediul Poliţiei Oraşului Ţicleni. Urmare a probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au dispus reţinerea suspectului pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj”, menţionează purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, subcomisarul Daniel Tică. Acum anchetatorii încearcă să stabilească dacă şi alte persoane se află în situaţia tânărului din Bâlteni care a reclamat faptele respective.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: