Şapte zile acasă cu "primă de stabilitate"

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu îşi va trimite salariaţii acasă 7 zile în lunile noiembrie şi decembrie, dar aceştia nu vor primi mai puţini bani la salariu. Din contră, azi le va fi achitată o "primă de stabilitate", care echivalează exact cu suma care li se va reţine din salariu şi, astfel, toată lumea va fi mulţumită, despre economii la buget urmând să se vorbească de abia anul viitor.

Directorul adjunct al unităţii sanitare, dr Constantin Pălivan, spune că banii care se cuveneau cadrelor sanitare pentru cele 7 zile vor fi compensaţi cu achitarea unei prime de stabilitate, prevăzută în contractul colectiv de muncă. Banii vor fi viraţi pe cardurile angajaţilor spitalului chiar vineri, unitatea având sumele necesare achitării primei respective. "Este o prevedere din Contractul Colectiv de Muncă, unde se precizează că putem plăti prima respectivă dacă există bani la buget. Casa Naţională de Sănătate ne-a achitat serviciile prestate pe parcursul acestui an şi avem fondurile necesare, circa 1,2 milioane lei la 1200 de angajaţi", a menţionat Pălivan.

Directorul adjunct afirmă că pentru cele 7 zile nelucrătoare angajaţii spitalului din Târgu Jiu vor primi la salariu cu 15,5% mai puţin în lunile noiembrie şi decembrie. Salariile care vor fi însă virate azi nu vor fi mai mici pentru că în ele va fi inclusă "prima de stabilitate", a cărei plată ar fi fost pusă sub semnul întrebării, în alte condiţii, menţionează Pălivan. "Am avut şedinţe cu medicii şefi de secţii şi ei vor informa personalul cu privire la deciziile luate, la cele de a se merge acasă trei zile în noiembrie şi patru în decembrie. Am reuşit însă să asigurăm aceste fonduri pentru prima de stabilitate prin eforturi extraordinare atât ale noastre, cât şi ale sindicatelor, a domnului Valetin Popa. Ne-au fost decontate sumele care trebuiau oricum să ne fie plătite şi putem spune că avem o situaţie fericită la Târgu Jiu. Sunt colegi de-ai noştri în ţară care iau 70% din salariu de câteva luni. Noi ne-am gospodărit însă şi nici datorii la furnizori nu mai avem ca pe vremuri", spune Pălivan.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: