Schintee vrea loc în conducerea UATAA Motru

Fostul director al Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă Motru, Ilie Schintee, vrea să fie membru în Consiliul de Administraţie al uzinei. Acesta şi-a depus dosarul în vederea obţinerii acestui post, înscrierile încheindu-se la sfârşitul săptămânii trecute. Conform completărilor aduse ordonanţei 109/2011, societatea este nevoită să stabilească un alt consiliu de administraţie.

Ilie Schintee spune că este îndreptăţit să facă parte din consiliul de administraţie al UATAA Motru, dat fiind faptul că a lucrat ani buni în domeniu. În prezent, consiliul de administraţie este format din 5 membri. “Am depus documentaţia pentru că a fost anunţul dat pe site-ul lor şi am zis să-mi depun şi eu dosarul. Am citit condiţiile din anunţ şi le îndeplineam foarte bine, ar trebui să am şanse destul de mari. În criteriile solicitate spunea să fi activat într-un domeniu asemănător cu al UATAA, ori eu acolo am avut vreo 14 ani şi jumătate. Vreau să fiu membru, altceva nu doresc în cadrul Consiliului de Administraţie. Am înţeles că există o comisie care face selecţia, evaluează ofertele tehnice depuse de candidaţi şi după aceea consiliul de administraţie actual vine cu propunerile în baza acestei evaluări, iar după aceea consiliul local le aprobă. Actualul consiliu nu îndeplineşte condiţiile ordonanţei 109. Cred că şi ei o să-şi depună candidatura. Astăzi la ora 12 (n.r. 13 septembrie) se încheie depunerea solicitărilor, aşa scrie în anunţ” a spus Ilie Schinteie.

S.C. Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă Motru are ca obiect de activitate producerea şi distribuirea agentului termic, fiind o societate coordonată de Consiliul Local Motru, unic acţionar. 

Hanu: N-au niciun grad de subordonare primăriei

Actualul director al uzinei, Eugen Corcoaţă, nu a putut fi contactat pentru a oferi mai multe detalii în legătură cu această selecţie. Pe de altă parte, primarul din Motru, Dorin Hanu, aflat săptămâna trecută în concediu, spune că nu ştia de selecţia noilor membri în cadrul CA-ului. “Nu ştiu, încă nu am luat legătura cu el. Luni îl voi chema la mine să vedem despre ce este vorba. E prerogativa lor, eu nu prea am tangenţe din punctul ăsta de vedere, ei n-au niciun grad de subordonare primăriei. Pe mine mă interesează, pentru că este un serviciu util populaţiei şi este bine să îl am în vizor tot timpul. Din cadrul primăriei juristul unităţii face parte din consiliul de administraţie, contabilul şef cred, sunt câţiva. În general AGA e formată din consilieri locali”, a spus primarul Dorin Hanu. 

Prevederile ordonanţei

„În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie este format din 5-9 membri, persoane fizice sau juridice, cu experienţă în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăţilor comerciale profitabile din domeniul de activitate al întreprinderii publice. Cel puţin unul dintre membrii consiliului de administraţie trebuie să aibă studii economice şi experienţă în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puţin 5 ani. Nu pot fi selectaţi mai mult de 2 membri din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice”.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: