Şcolile vor avea sisteme de monitorizare a elevilor chiulangii

Cea mai mare problemă a învăţământului gorjean a fost anul trecut absenteismul elevilor. Acest lucru reiese dintr-un raport întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Faptul era de aşteptat, având în vedere că în anul şcolar 2010-2011 elevii gorjeni au acumulat aproape două milioane de absenţe. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a hotărât că pentru eradicarea acestui fenomen trebuie adoptate măsuri drastice, cum ar fi monitorizarea electronică a chiulurilor.

Absenţele elevilor gorjeni vor fi strict monitorizate de directorii şcolilor şi de conducerea IŞJ Gorj. Absenteismul a luat proporţii în anul şcolar trecut, iar pentru a fi eradicat se vor introduce sisteme electronice de monitorizare la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Un raport întocmit la nivelul ISJ Gorj va fi prezentat tuturor directorilor de şcoli. „Este vorba despre starea învăţământului anului şcolar anterior. Acesta va fi prezentat şi in şedinţa cu directorii care va avea loc în termen de cel mult o săptămână. O problemă majoră este absenteismul destul de ridicat. În acest sens, anul acesta vom monitoriza cu mare atenţie acest fenomen şi vom încerca să îl reducem cât mai mult posibil”, spune Justin Paralescu, inspectorul şcolar general al IŞJ Gorj. Concluziile trase după un an în care examenele de final de an au fost mai dure decât în anii precedenţi sunt că la baza rezultatelor proaste obţinute la evaluări se află tot fenomenul absenteismului. Doar anul trecut numărul absenţelor înregistrate de elevi a depăşit două milioane. „Una dintre problemele anului şcolar trecut o reprezintă modul cum au decurs examenele de final, vorbim în special de examenul de bacalaureat”, menţionează Justin Paralescu.

METODĂ

Metodele de prevenire a absenteismului au început să apară chiar şi la nivel social. Aici este vorba despre tăierea alocaţiilor pentru întreţinerea familiei în cazul celor care adună un număr record de chiuluri pe lună. Însă şi conducerea ISJ Gorj vrea să contribuie la eradicarea acestui fenomen. „O metodă de reducere este şi legea care spune că elevii îşi pierd alocaţiile complementare la un anumit număr de absenţe. O altă metodă este de a contoriza prezenţele elevilor în şcoală chiar şi electronic”, afirmă Justin Paralescu.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: