Se caută înlocuitor pentru Sorin Buliga

Oamenii de cultură din judeţul Gorj s-au reunit ieri în cadrul Consiliului Consultativ de Cultură din cadrul primăriei Târgu Jiu pentru a pune la cale viitoarele acţiuni culturale din oraş. Printre altele s-a adus în discuţie şi demiterea lui Sorin Lory Buliga, directorul Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, care în prezent se află la Paris.

Membrii Consiliului Consultativ de Cultură din cadrul primăriei Târgu Jiu au termen până după Paşte pentru a veni cu propuneri referitoare la noul director al Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”. Participanţii la consiliu spun că una dintre cele mai importante probleme discutate a fost cea a reorganizării Centrului „Constantin Brâncuşi” cu care au fost întru-totul de acord. „Odată cu reorganizarea centrului se impune şi plecarea lui Buliga de la conducere care de altfel nu a făcut nimic pentru această instituţie. Este mai mult decât necesară schimbarea având în vedere ce s-a întâmplat printr-o comparaţie cu anii anteriori, ce ar fi trebuit să se întâmple comparativ cu ce se făcea înainte de a fi băiatul acolo. Au lipsit acţiunile serioase de altă dată, nu a ştiut decât să facă împreună cu familia şi prietenii un soi de turism cultural”, a declarat Paul Popescu, directorul Uniunii Artisticilor Plastici din Gorj.

Printre propunerile de reorganizare s-a făcut remarcată propunerea lui Paul Popescu care a sugerat organizarea centrului pe trei componente. „Am sugerat organizarea pe trei componente mari şi clare, prima monitorizare, conservare şi întreţinere a ansamblului, a doua, componenta ştiinţifică şi a treia, componenta spectacolelor şi a evenimentelor culturale”, a declarat Paul Popescu.

Primarul oraşului, Florin Cârciumaru i-a sfătuit pe membrii consiliului consultativ ca până după Paşte să vină cu propuneri în vederea organizării concursului de obţinere a postului de director al centrului. „A rămas să aducem propuneri cât mai multe ca să aibă mai mulţi participanţi la concurs care se pare că va avea loc după sărbătorile pascale. În ceea ce mă priveşte sper să se ţină cont de condiţia de profesionalism”, a declarat Paul Popescu.

Actualul director al Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” nu a participat la consiliul consultativ de cultură fiind plecat la Paris.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: