Se cere demisia lui Iordănescu

Fostul preşedinte al Federaţiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, spune că echipa naţională a României ar avea nevoie de un alt selecţioner, în vederea participării la turneul final al Campionatului European. "Primul pas este să ne calificăm, dar eu aş face turneul final cu un nou antrenor", a spus Mircea Sandu la Dolce Sport. "Am o relaţie specială cu Iordănescu, dar cred ca ar fi un avantaj pentru echipa naţională dacă ar fi un alt antrenor", a adăugat acesta. Iordănescu i-a răspuns lui Mircea Sandu. "Dacă Mircea Sandu era antrenorul echipei naţionale probabil îl aducea pe Ciprian Marica (n.r- jucător neconvocat la Naţională pentru că nu este legitimat de un club). Mircea Sandu e prietenul meu si poate spune orice fără să mă supăr pe el. Voi tine cont oricum de afirmaţia făcută", a spus Iordănescu, după care a părăsit sala în grabă, vizibil iritat de întrebarea legată de declaraţia lui Mircea Sandu. La conferinţa de presă venise şi un jucător, dar nu a mai apucat să întrebe decât „Eu de ce am venit?“, după cum au surprins televiziunile, iar întâlnirea cu presa s-a terminat.

România va întâlni Finlanda (8 octombrie) şi Feroe (11 octombrie) in ultimele partide din preliminariile Euro 2016 (A.A.)

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: