Se continuă reţinerile în dosarul «Gazolina»

Poliţiştii gorjeni au continuat în această săptămână percheziţiile la domiciliile suspecţilor de furt de gazolină. După percheziţiile de la jumătatea lunii trecute de la Bustuchin şi Logreşti au urmat marţi alte descinderi la Stejari.

În data de 16 octombrie a.c., orele 12:00, poliţişti din Târgu-Cărbuneşti cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciul Intervenţie Rapidă Gorj, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Tg Cărbuneşti, au efectuat trei percheziţii domiciliare la trei locuinţe din Bustuchin şi Logreşti, suspectaţi de sustragerea de produs petrolier. Cu ocazia percheziţiilor, la doi dintre suspecţi s-au găsit peste 330 de litri de gazolină.

Extinzând cercetările în cursul zilei marţi, poliţiştii au efectuat două percheziţii la domiciliul  a trei suspecţi din comuna Stejari cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada septembrie-octombrie 2012, suspecţii au sustras produs petrolier dintr-o sondă aflată pe raza comunei de domiciliu.  Poliţiştii i-au reţinut pe suspecţi pentru 24 de ore iar ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: