Se deschid cabinetele medicale pentru pensionari

Pensionarii gorjeni vor putea beneficia de consultaţii stomatologice şi analize medicale gratuite începând cu jumătatea acestei luni. Consultaţiile vor fi făcute în baza unor programării. Deşi se bucură că vor putea efectua  extracţii gratuite, vârstnicii speră să beneficieze de reduceri şi pentru alte lucrări dentare mai complicate.

Aproximativ 15.000 de pensionari gorjeni vor beneficia de consultaţii stomatologice şi analize medicale gratuite începând din această lună. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Târgu Jiu va încheia contractele cu medicii până la data de 15 noiembrie, în aceste zile cabinetele urmând a primi avizul de la Direcţia de Sănătate Publică Gorj. Atât cabinetul de stomatologie cât şi cabinetul de medicină generală puteau funcţiona încă de acum 3 luni, însă din lipsa medicilor acestea au fost nevoite să rămână închise. “Problema medicilor a fost rezolvată, în perioada imediat următoare vor fi semnate contractele, urmând ca cele două cabinete să devină funcţionale în jurul datei de 15 noiembrie”, a declarat Iulia Cioplea, contabil şef CARP. În amenajarea acestor cabinete s-a investit aproximativ 1 miliarde de lei vechi.

Consultaţii în baza programărilor

Ambele cabinete vor funcţiona zilnic. Medicul stomatolog va lucra gratuit pentru pensionari între orele 8.00-10.30, urmând ca apoi să efectueze consultaţii contra cost pentru alţi pacienţi. “Pentru că i-am pus la dispoziţie spaţiul şi aparatura necesară medicul stomatolog va lucra gratuit, câteva ore, pentru membrii CARP, având posibilitatea ca apoi să efectueze consultaţii contra cost pentru alţi pacienţi. Pensionarii vor beneficia gratuit de extracţii, carii şi alte lucrări dentare simple, în baza unei programări, cel mult odată pe lună. Excepţie vor face cazurile urgente”, a declarat Iulia Cioplea. Cabinetul de medicină generală va funcţiona zilnic între orele 8.00-11.30. “La cabinetul de medicină generală va fi program de o jumătate de normă, urmând se efectua consultaţii şi analize medicale gratuite în fiecare zi”, a mai precizat Iulia Cioplea. Medicii, însă nu vor putea să elibereze reţete compensate deoarece cabinetele nu vor încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Deschiderea cabinetelor, aşteptată cu nerăbdare de pensionari

Deschiderea celor două cabinete este aşteptată cu nerăbdare de către pensionari. Zilnic, zeci de pensionari vin la sediul CARP Târgu Jiu pentru a obţine informaţii despre punerea în funcţiune a acestora. “Am înţeles că aceste cabinete se vor deschide peste o săptămână. Ar fi bine să se întâmple acest lucru mai ales că avem probleme dentare. La particular o simplă extracţie costă între 60-100 lei. În condiţiile în care ai o pensie de 600 de lei nu ai de unde să-şi permiţi încă o cheltuială în plus. Am încercat să profit de gratuitate şi la cabinetele particulare, însă chiar dacă mergeai la începutul lunii ţi se spunea că s-au epuizat plafoanele tocmai pentru a ne lua banii”, a declarat Ion Breazu, pensionar.

Vârstnicii speră ca la acest cabinet stomatologic să beneficieze de reducere şi în cazul unor lucrări dentare mai complicate. “Am aflat să nu fac gratuit decât extracţii. Ar fi bine dacă ar face şi alte lucrări mai complicate că majoritatea pensionarilor nu mai au dinţi de extras. Aş fi dispusă să fac aici, contra cost, o întreagă lucrare dentară dacă aş beneficia de reducere. Sunt membră CARP de peste 10-15 ani. Nu am luat niciodată împrumut, însă m-aş mulţumi dacă ne-ar acorda această facilitate pentru că avem pensii mici”, a declarat Anica Moşilă. 

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: