Se pregătesc alegerile pentru Camerele Agricole Zonale

Comitetul Judeţean de Iniţiativă pregăteşte alegerile pentru Camerele Agricole Zonale. La nivelul judeţului Gorjului vor fi organizate 56 de circumscripţii electorale, iar comisiile acestora vor fi formate din preşedinte, vicepreşedinte şi 3 membri. “Se vor organiza circumscripţii electorale în majoritatea localităţilor din judeţ. Excepţie fac acele comune unde se înregistrează sub limita minimă de 243 de fermieri înscrişi la APIA. Fermierii de aici vor vota la circumscripţiile electorale cele mai apropiate. Ca la orice alegeri se vor organiza campanii electorale în care candidaţii vor avea posibilitatea să stea de vorbă cu alegătorii pentru a-i convinge să-i voteze. Data exactă a alegerilor urmează a ne fi comunicată de către minister în perioada imediat următoare”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Agricole şi preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă. Pentru judeţul Gorj au fost propuse a se înfiinţa 15 Camere Agricole Zonale în localităţile Motru, Mătăsari, Novaci, Polovragi, Crasna, Turceni, Târgu Cărbuneşti, Roşia de Amaradia, Turburea, Săuleşti, Târgu Jiu, Băleşti, Hurezani, Rovinari şi Tismana. Fiecare astfel de Cameră Zonală va fi formată din şase membri, un secretar, un vicepreşedinte şi preşedinte. Orice fermier poate candida pentru un loc în Camera Agricolă cu condiţia să aibă cel puţin 50 de susţinători.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: