Se primesc cereri pentru pachetele cu alimente de la UE

Direcţia Publică de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu primeşte începând din această săptămână cereri şi de la cetăţenii care pot beneficia de sprijinul în alimente de la Uniunea Europeană, dar care nu au primit prin poştă cupoanele de la Guvern. Ajutoarele alimentare sunt distribuite gratuit persoanelor din categoriile cele mai defavorizate, şi anume: familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei, şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 de lei, persoanele cu handicap grav şi accentuat.

Astfel, persoanele eligibile trebuie să se prezinte cu cererea, cartea de identitate sau buletinul şi o serie de acte doveditoare pentru a putea intra în posesia ajutoarelor alimentare de la UE, care, după caz, pot fi: dispoziţia scrisă a primarului sau mandatul poştal pentru plata drepturilor, pentru beneficiarii legii 416 sau ai alocaţiei pentru sprijinirea familiei, carnetul de şomer vizat, decizia de pensie sau mandat poştal pentru plata drepturilor, certificatul de încadrare în grad de handicap grav şi accentuat, pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: