Se scumpesc biletele de tren

Biletele de tren se scumpesc de la 1 iulie. Astfel, o călătorie cu trenul pe ruta București - Constanța, la clasa a 2-a, va costa de astăzi 67 de lei cu InterRegio, față de 55,7 lei cât era până acum. Totodată, din Capitală și până la Brașov, călătorii vor scoate din buzunar 54 de lei, cu 10 lei mai mult decât până acum.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, a transmis compania.

Astfel, o călătorie Bucureşti Nord - Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad - Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Persoanele care doresc să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor plăti 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Vizualizări: 398

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: