Se transmit cinci meciuri de Liga a II-a. Pandurii, netelevizată

Televiziunile cu profil de sport care transmit meciurile de Liga a doua au decis să revină la cinci meciuri televizate în fiecare etapă. FRF a anunţat televizările din cele două etape care se mai dispută în luna martie. Pandurii  nu va avea nici un meci transmis la tv.

Televiziunile care transmit Liga a doua  şi-au anunţat preferinţele pentru următoarele două etape. În general primele cinci clasate sunt preferate de televiziuni. Cum Pandurii nu va juca în următoarele două etape cu echipe din fruntea clasamentului, echipa din Târgu Jiu nu se va vedea la tv.

Etapa a 25-a va începe vineri cu meciul CS Mioveni - Chindia Târgovişte şi se va încheia tocmai marţi cu Petrolul Ploieşti - Energeticianul. După trei etape din partea a doua a campionatului Ligii a doua, lupta pentru promovare este şi mai atractivă, fiind foarte strânsă la vârful clasamentului unde, nu mai puţin de cinci echipe - Sportul Snagov, U Cluj, Academica Clinceni, Chindia Târgovişte şi Petrolul - se luptă pentru locul I.

Între locul 1 şi locul 5 sunt doar cinci puncte diferenţă şi nici ocupanta locului 5, FC Argeş, nu pare să fi renunţat la lupta pentru promovare. Niciuna dintre primele cinci echipe nu a pierdut anul acesta, s-au înregistrat câteva rezultate de egalitate însă diferenţa de puncte a rămas una la fel de mică, astfel că schimbările de poziţii în clasament se pot produce la orice pas greşit.

Lupta pentru evitarea retrogradării se anunţă şi aceasta foarte animată pentru că au apărut rezultate surpriză şi în meciurile dintre echipele din subsolul clasamentului, iar diferenţa dintre echipe este destul de mică, între locul 10 ocupat acum de Pandurii şi locul 18 pe care se află CS Baloteşti, fiind doar şapte puncte.

Din aceste motive s-a ajuns ca DigiSport, TelekomSport şi LookSport să transmită din nou câte cinci meciuri pe etapă, deşi în contractul iniţial era vorba de dreptul de a televiza doar câte patru. Acest aspect e benefic pentru echipele din Liga a doua fiindcă fotbalul mic va avea o expunere publică mai mare, echipele vor fi motivate altfel, dar şi banii ar trebui să fie mai mulţi în conturi.

Pandurii va juca în etapa a 25-a, programată la finalul acestei săptămâni, în deplasare, cu Farul Constanţa, meciul fiind programat sâmbătă, 16 martie, de la ora 11:00, în timp ce ultimul meci al etapei a fost programat pentru marţi,19 martie, de la ora 19:30 când Petrolul Ploieşti întâlneşte Energeticianul.

Programul etapei a 25-a:

Vineri, 15 martie, ora 17:30

CS Mioveni - Chindia Târgovişte - Televizat

Sâmbătă, 16 martie, ora 11:00

UTA Arad - Luceafărul Oradea - TV Arad

ACS Poli Timişoara - Academica Clinceni - Televizat

Dacia Unirea Brăila - CS Baloteşti    

SSC Farul Constanţa - Pandurii Târgu Jiu   

Daco-Getica Bucureşti - Metaloglobus Bucureşti    

FC Argeş - ASU Politehnica Timişoara    

Sâmbătă, 16 martie, ora 15:00

Aerostar Bacău - Universitatea Cluj - Televizat

Duminică, 17 martie, ora 11:00

Ripensia Timişoara - Sportul Snagov - Televizat

Marţi, 19 martie, ora 19:30

Petrolul Ploieşti - Energeticianul - Televizat

Vizualizări: 624

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: