Secretele mâncării de fasole cu ciolan

Fasolea cu ciolan este un preparat obişnuit în orice casă de român, mai ales pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Națională a României. Pentru o mâncare de fasole gustoasă există însă anumite secrete pe care bucătarii le cunosc.  

Secretul acestui preparat tradițional a fost dezvăluit de bucătari şi constă în respectarea câtorva reguli esențiale care fac diferența între un rezultat extraordinar și un fiasco.

Ingrediente: un ciolan afumat, 500 de grame de fasole boabe, două cepe roşii, 300 de grame de afumătură, două linguri ulei,  300 mililitri suc de roşii, două linguri pastă de roşii, o foaie de dafin, boia de ardei dulce,  cimbru,  mărar, sare şi piper.

Mod de preparare: Una dintre cele mai importante reguli pentru ca fasolea cu ciolan să iasă așa cum trebuie este ca boabele de fasole să fie lăsate la înmuiat peste noapte.

Dimineața, se aleg boabele de fasole și se spală în mai multe ape, după care se pun la fiert împreună cu puțină sare. O altă regulă extrem de importantă, astfel încât fasolea cu ciolan să fie mâncată cu plăcere și să nu creeze disconfort ulterior este ca apa să se schimbe de cel puțin trei ori însă apa schimbată ce ajunge în oală trebuie să fie clocotită. Altfel, boabele riscă să se întărească, iar preparatul poate fi compromis.

Cât timp fierbe fasolea, se spală ciolanul în apă rece și se opărește pentru câteva minute. Apoi, se pune în apă clocotită și se lasă să fiarbă la foc mic, până când carnea începe să se desprindă de pe os. Când este gata, se scot oasele, iar carnea se taie cubulețe și se adaugă împreună cu afumătura peste fasolea fiartă.

Într-o altă cratiță se călește ceapa, după care se adaugă sucul de roșii și toate condimentele menționate în lista de ingrediente. Sosul obținut se toarnă peste fasolea cu ciolan. Se mai fierb împreună timp de câteva minute.

Vizualizări: 1,279

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: