Secţie de carte în franceză, în biblioteca gorjeană

Secţia de carte franceză Bibliotheque Metiatheque Francophone (BMF) „Victor Hugo”, realizată cu cele 2600 de volume de literatură, carte pentru copii şi videocasete, primite prin donaţie de la  Fundaţia  BMF din Libourne, Franţa va fi inaugurată în foaierul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” miercuri la ora 15.30. La acest eveniment va fi prezent preşedintele acestei Fundaţii Paul de Maillard. În această lună vor mai fi inaugurate astfel de secţii la Segarcea, Târgovişte, Focşani şi Suceava.   „Putem spune că, această primă mare donaţie de carte într-o limbă străină pentru Biblioteca Judeţeană Gorj, reprezintă o ofertă interesantă pentru vorbitorii şi iubitorii de limbă franceză, de toate vârstele, dar în special pentru elevi şi studenţi. După acest moment, secţia care va fi amplasată la parterul Bibliotecii, va intra în etapa de  inventariere, prelucrare date şi ordonare la raft după criterii biblioteconomice” ne-a declarat Alexandra Andrei, director al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, subliniind că „ sunt invitaţi să participe la inaugurare profesorii de limbă franceză şi elevii din clasele specializate – limbi străine şi, bineînţeles, oricine este interesat de acest eveniment”. G MUNTEANU

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: