Şedinţă de consiliu, din nou amânată

Consiliul Local Băleşti nu s-a putut întruni nici astăzi, cei şapte consilieri USL fiind din nou absenţi, ca şi la prima convocare, care a fost la începutul săptămânii. USL încearcă să evite alegerea ca viceprimar a lui Mădălin Ungureanu de la PRM, care este susţinut de opt consilieri de la PRM, PD-L şi PP-DD. Ungureanu a pierdut alegerile pentru funcţia de primar în faţa uselistului Aristică Paicu la numai 36 de voturi. USL trage de timp pentru a produce breşe în coaliţia care îl susţine pe Ungureanu pentru funcţia de viceprimar. Dar, dacă nu vor fi prezenţi nici la următoarea convocare, consilierii USL care acumulează trei absenţe îşi pierd mandatele şi vor intra în consiliu următorii din listă.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: