Sediul BNR din Târgu Jiu, modernizat

Sediul BNR din Târgu Jiu, care se află într-o clădire de patrimoniu, a intrat în renovare. Firma care va efectua lucrările, a căror valoare se ridică la aproape 1.000.000 lei este Impex Lumy Nico SRL din Târgu Jiu. Pentru lucrările de reparaţii s-au primit 18 oferte. Printre lucrările ce trebuie efectuate se numără dezafectarea arhivei şi mutare în subsol, amenajarea unui centru de perfecţionare, amenajarea unei săli de conferinţe dotată cu echipament video-audio-voce, o garderobă, grupuri sanitare, spaţii pentru lectori, o bibliotecă, muzeu. Amenajările vor trebui finalizate în termen de 12 luni de la data atribuirii contractului. Contractul în valoare de 912275 lei a fost atribuit pe 28 iunie 2012. Din condiţii de securitate personalul ce va fi desemnat pentru realizarea lucrărilor ce fac obiectul contractului va trebui să semneze un angajament de confidenţialitate care va fi predat reprezentantului Agenţiei Gorj a BNR. Accesul se va face pe bază de tabel, cu datele personale, emis de executant.

(A.A.)

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: